zângănire definitie

2 intrări

44 definiții pentru zângănire

ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
ZĂNGĂNÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zăngănit. [Var.: zingăníre, zingheníre, zângăníre s. f.] – V. zăngăni.
ZÂNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZÂNGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGHENÍRE s. f. v. zăngănire.
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. ◊ Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.
ZĂNGĂNÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zăngănit. [Var.: zingăníre, zingheníre, zângăníre s. f.] – V. zăngăni.
ZÂNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZÂNGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGHENÍRE s. f. v. zăngănire.
ZĂNGANÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zornăit, zăngănit. Pe drum se-nșiră-o oaste; e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbădă fanfară... Ci ochii veseli cată: că-n albe slove-i scris, Pe flamurile roșii, lumina unui vis. PĂUN-PINCIO, P. 93. – Variante: zîngăníre, zingăníre (la TDRG), zingheníre (ALECSANDRI, P. II 16) s. f.
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc și zăngăn, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; și în forma zîngăni) A produce, prin izbire sau prin lovire, un sunet metalic; a zornăi, a zdrăngăni. Aristide scoase atunci un urlet de zîngăniră geamurile. REBREANU, R. II 132. Întîia mișcare ce făcu fu de a-și lua poziția și de a-și ciocni călcîiele, ca să se auză zăngănind pintenii. BASSARABESCU, S. N. 59. Clopoțeii de la capre zăngănesc voios în cale. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Tranz. îngenuncheații de ieri s-au ridicat năprasnici azi, scuturîndu-și pletele, zîngănindu-și armele. SANDU, D. P. 9. Se-nserase bine. Turmele trecînd Zîngăneau vrun clopot și veneau pe rînd De la cîmp. COȘBUC, P. I 249. – Variante: zîngăní, zingăní (SBIERA, P. 183, EMINESCU, N. 81), zinghení (ALECSANDRI, P. II 158) vb. IV.
ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.
ZINGHENÍRE s. f. v. zăngănire.
ZÎNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.
ZÎNGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă) A produce, prin izbire sau prin lovire, un sunet metalic; a zornăi, a zdrăngăni. ◊ Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zângăní, zinghení vb. IV] – Onomatopee.
ZĂNGĂNÍRE, zăngăniri, s. f. Acțiunea de a zăngăni și rezultatul ei; zăngănit. [Var.: zingăníre, zângăníre, zingheníre s. f.]
ZÂNGĂNÍ vb. IV. v. zăngăni.
ZÂNGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGĂNÍ vb. IV. v. zăngăni.
ZINGĂNÍRE s. f. v. zăngănire.
ZINGHENÍ vb. IV. v. zăngăni.
ZINGHENÍRE s. f. v. zăngănire.
zăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 să zăngăneáscă
zăngăníre s. f., g.-d. art. zăngănírii; pl. zăngăníri
zăngăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăngăneáscă
zăngăníre s. f., g.-d. art. zăngănírii; pl. zăngăníri
ZĂNGĂNÍ vb. 1. v. zornăi. 2. a zdrăngăni. (Piese de metal ciocnite care ~.)
ZĂNGĂNÍRE s. 1. v. zăngănit. 2. v. zornăit.
A ZĂNGĂNÍ ~ésc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a face „zang-zang”; a zornăi; a zdrăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot specific prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornăi; a zdrăngăni; a zurui. /zâng + suf. ~ăni
zăngănì v. a scoate un sunet metalic, a face sgomot ciocnindu-se. [V. zang!].
zăngănésc și zîngănésc v. intr. (ung. zengenĭ și zenegni. D. rom. poate veni alb. zangă, zăngănit. V. zang). Sun (vorbind despre săbiĭ, pahare supțirĭ ș. a.). V. tr. Îșĭ zăngăneaŭ armele.
zîngănésc, V. zăngănesc.
ZĂNGĂNI vb. 1. a zornăi, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.) 2. a zdrăngăni. (Piese de metal ciocnite care ~.)
ZĂNGĂNIRE s. 1. zăngăneală, zăngănit, zăngănitură, (reg.) zăngăt. (~ de arme.) 2. zăngăneală, zăngănit, zăngănitură, zornăială, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)

zângănire dex

Intrare: zăngăni
zângăni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
zingăni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
zingheni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
zăngăni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: zăngănire
zinghenire substantiv feminin
zingănire substantiv feminin
zângănire substantiv feminin
zăngănire substantiv feminin