zîmbá (-béz, -át), vb. –
1. A sparge, a știrbi. –
2. (
Refl.) A-și arăta dinții. –
Var. jimba,
Olt. ciumbri.
Sl. ząbŭ „dinte” (Cihac, II, 473; Tiktin),
cf. rus. zubritĭ „a-și arăta dinții”. Explicația lui jimba prin intermediul
mag. zsimbeleg „a flecări” (Pușcariu, Dacor., VIII, 116-21) este improbabilă; și
var. înjunghia, invocată acolo, trebuie să fie efectul unei erori de expresie. –
Der. jimb,
adj. (strîmbat), deverbal; sau direct din
sl. ząbŭ,
cf. alb. dhëmbo; zîmbi (
var. Mold. zimbi, jimbi),
vb. (a surîde; a rîde ușor), din același cuvînt
sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 103; Rosetti, III, 56),
cf. bg. ozăbjam,
ceh. zubiti se; zîmbet,
s. n. (surîs), cu
suf. -et; zîmbitor,
adj. (surîzător); zîmboc,
s. n. (ac de cataramă), în
Olt.; zîmbre (
var. Mold. zimbre),
s. f. pl. (inflamare a gingiilor, aftă la cai; bale, spume; a face zîmbre, a rîvni, a jindui), din
sl. ząbrŭ, dubletul lui ząbŭ (Cihac, II, 473; Conev 56); zîmbri,
vb. (a jindui; a-și arăta dinții). Zimbru (
var. zîmbru),
s. m. (bizon, Bison priscus), este același cuvînt, din
sl. ząbrĭ,
cf. pol. zabr. –
Cf. zîmț, zăbală.
zîmbéz v. tr. (var. din zîmbesc). Vest. Știrbez ascuțișu unuĭ cuțit orĭ buza unuĭ vas. – În est
jîmbez. Și refl. „a-țĭ arăta dințiĭ”: cînele se jîmba. În Olt.
cĭumbresc (vsl. zombrŭ, dinte; rus. zubritĭ, a se zîmba).