ZÎMBÓC, zîmbocuri și zhnboace, s. n. (Olt.) Cuiul mobil al cataramei care se introduce în gaura curelei. Săvai Toma ce-mi făcea?.. în trei brîne să-nchinga. Cu curele să strîngea Și-n zimboc că le punea, Binișor că să scula Și la murgul că mergea. PĂSCULESCU, L. P. 251. Mîna-n sîn că i-o băga, De cătărămi că mi-și da, Curelile le trăgea, Zîmboacele le scotea, MAT. FOLK. 31.

ZÂMBÓC, zâmboace, s. n. (Reg.) Cuiul mobil de la cataramă care se bagă în gaura curelei. – Slav (comp. v. sl. zonbŭ „dinte”).

ZÂMBÓC, zâmbócuri și zâmboáce, s. n. (Olt.) Cuiul mobil al cataramei care se introduce în gaura curelei. (cf. zâmba) [def. și DLRLC]

zîmbóc n., pl. oace saŭ urĭ (dim. d. vsl. zombŭ, dinte). Rar. Clencĭ, cuĭu mobil al catarameĭ.