zâmbire definitie

2 intrări

22 definiții pentru zâmbire

ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.
ZÂMBÍRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. – V. zâmbi.
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.
ZÂMBÍRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. – V. zâmbi.
ZÎMBÍ, zîmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surîde. Pe urmă își luă seama, zîmbi melancolic. REBREANU, R. I 163. După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zîmbește, mlădioasă ca o creangă de alun. EMINESCU, O. I 144. O, farmec al prunciei, putere, blînd mister! Cînd ne zîmbesc copiii, fug norii de pe cer. ALECSANDRI, T. II 546. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta și zîmbet zîmbea... TEODORESCU, P. P. 25. ♦ (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voioșie. Cînd i-arn vorbit, privirea ei zîmbea, înviorată. COȘBUC, P. II 267. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută, care provoacă buna dispoziție; a străluci, a sclipi, a scînteia (de lumină, de curățenie). Zîmbește vesel soarele bălai și steagurile roșii ard în soare. BENIUC, S. 56. Destrame-se a gîndurilor ceață, în orice colț zîmbească veselia. CERNA, P. 52. Din loc în loc aș trece în climele străine. Dar iarăși m-aș întoarce cînd firea ar zîmbi. ALEXANDRESCU, P. 45. 3. Fig. (Construit cu un complement în dativ) A fi (cuiva) favorabil. Norocul îmi zîmbește. ▭ Căsuțele răsar albe din frunzișurile grădinilor, parcă ar zîmbi înserării. SADOVEANU, O. VII 218. ♦ A-și manifesta veselia la vederea cuiva. Din ceruri albastre Luceferii se desfac, zîmbind iubirii noastre Și undelor pe lac. EMINESCU, O. IV 398. Astfel soarta crunt răpește Tot ce-n lume ne zîmbește. ALECSANDRI, P. A. 64. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare din partea cuiva, a constitui o ademenire pentru cineva. Propunerea aceasta zîmbi bătrînului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. A-i zîmbi (cuiva) mustața v. mustață. (Popular) A zîmbi a rîde = a zîmbi reținut, discret. Zîmbești a rîde și nu-mi place rîsul acesta. PETRESCU, R. DR. 92. Știind pe îngrijitorul bisericii om bun de comedii, starețul pricepu numaidecît care e pricina și zîmbi a rîde. STĂNOIU, C. I. 114. El au zîmbit a rîde și au scos năframa ei din buzunar și au pus-o la gură, ca să se-ndosească că rîde. SBIERA, P. 133.
ZÎMBÍRE, zîmbiri, s. f. 1. Acțiunea de a zîmbi și rezultatul ei; zîmbet, surîs. O, vis ferice de iubire, Mireasă blîndă din povești, Nu mai zimbil A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești. EMINESCU, O. I 117. Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi. Tu zîmbești? Zîmbirea-ți zice că e bună pentru noi. ALECSANDRI, O. 169. Binele ades vine pe urmele mîhnirei Și o zîmbire dulce, dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, M. 3. (Poetic) În salon soarele așterne deodată o pînză tremurătoare de argint. Mobilele scumpe și vechi parcă ies la o zîmbire din umbra lor rece. SADOVEANU, O. V 622. 2. Fig. Strălucire; scînteiere. Tainicele-i raze, dînd pieziș pre o zidire... Mîngîie a ei ruină cu o palidă zîmbire. ALEXANDRESCU, M. 20.
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surâde. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută; a străluci, a scânteia. 3. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zâmbi bătrânului (NEGRUZZI). – Slav (v. sl. zonbŭ „dinte”; bg. zăbja se).
ZÂMBÍRE, zâmbiri, s. f. Faptul de a zâmbi; zâmbet, surâs. ♦ Fig. Strălucire; scânteiere.
zâmbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 să zâmbeáscă
zâmbíre s. f., g.-d. art. zâmbírii; pl. zâmbíri
zâmbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. zâmbeáscă
zâmbíre s. f., g.-d. art. zâmbírii; pl. zâmbíri
ZÂMBÍ vb. a surâde. (De ce ~?)
ZÂMBÍRE s. surâs, zâmbet, (înv.) surâdere, zâmbitură. (O ~ cuceritoare.)
A ZÂMBÍ ~ésc intranz. 1) A schița un zâmbet (pentru a exprima un sentiment de bucurie, de satisfacție etc.); a surâde. 2) fig. A avea un aspect agreabil. Soarele îi ~ește. 3) fig. A prevesti o perspectivă ispititoare; a surâde. Soarta îi ~ a doua oară. /<sl. zonbu, bulg. zăbja se
zâmbì v. a surâde. [Tras din slav. ZOBŬ, dinte: lit. a scrâșni din dinți (ca câinele); v. zâmbre].
zâmbire f. surâs.
zîmbésc v. intr. (vsl. *zombiti, d. zombŭ și zombrŭ, dinte, adică „a-țĭ arăta dințiĭ”, ca a te fasoli și bg. zybĭy se, a-țĭ arăta dințiĭ. V. zîmbesc). Surîd, rîd puțin. Vechĭ. Azĭ nord. Zîmbesc a rîde (VR. 1923, 4, 22). V. refl. Vechĭ. S’aŭ zîmbit a rîde (Let. 2, 201). – Și jî-.
ZÎMBI vb. a surîde. (De ce ~?)
ZÎMBIRE s. surîs, zîmbet, (înv.) surîdere, zîmbitură. (O ~ cuceritoare.)
a zâmbi pe sub mustață (cuiva) expr. a zâmbi pe ascuns sau reținut.
a zâmbi strâmb expr. a zâmbi în silă / forțat / nesincer.

zâmbire dex

Intrare: zâmbi
zâmbi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: zâmbire
zâmbire substantiv feminin