zâmbet definitie

11 definiții pentru zâmbet

ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.
ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. – Zâmbi + suf. -et.
ZÎMBÉT, zîmbete, s. n. 1. Faptul de a zîmbi, rîs abia schițat; surîs. Sta în jilțul roș, lîngă măsuță, și mă privea cu un zîmbet de bunătate. SADOVEANU, E. 105. Fața i se lumină într-un zîmbet ce părea că anunță o glumă. VLAHUȚĂ, O. A. III 31. Iar pe buze-i trece un zîmbet înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. ◊ Fig. Macul cu lacrămi în ochi se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II 62. Fig. Strălucire; scînteiere. Munții negri și-nalță frunțile cărunte în zîmbetul de lună plină. MIRONESCU, S. A. 70. Iar soarele-n văzduhuri pline De zîmbetu-i cel cald de foc, Ileano, a uitat de tine! COȘBUC, P. I 125.
ZẤMBET, zâmbete, s. n. Surâs. ♦ Fig. Strălucire, scânteiere. – Din zâmbi + suf. -et.
zấmbet s. n., pl. zấmbete
zâmbet s. n., pl. zâmbete
ZÂMBET s. surâs, zâmbire, (înv.) surâdere, zâmbitură. (Un ~ cuceritor.)
ZÂMBET ~e n. Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs. /a zâmbi + suf. ~et
zâmbet f. surâs.
zî́mbet n., pl. e (d. zîmbesc). Surîs, rîs maĭ ușor.
ZÎMBET s. surîs, zîmbire, (înv.) surîdere, zîmbitură. (Un ~ cuceritor.)

zâmbet dex

Intrare: zâmbet
zâmbet substantiv neutru