z smi [P: ze, (îe) zet, (iuz) zed] 1 A treizeci și una (respectiv ultima) literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei z (1) (consoană fricativă dentală sonoră).
Z, z, s. m. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră). [Pr.: ze, zî. – Pl. și: (1, n) z-uri]
z m. Ultima literă a alfabetuluĭ latin: un z, doĭ z orĭ doĭ de z. Romaniĭ îl întrebuințaŭ numaĭ în cuv. greceștĭ și literare și reprezenta un s sonor. În alfabetu latin el ocupa locu luĭ g, dar a căzut în uĭtare cînd s intervocalic s’a prefăcut în r, ĭar locu luĭ a fost luat de g (312 în ainte de Hristos). Maĭ tîrziŭ, cînd z a reapărut pin influența literară, a fost pus la urma alfabetuluĭ.
Z s. m. invar. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă, dentală, sonoră). 2. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor întregi.