z smi [P: ze, (îe) zet, (iuz) zed] 1 A treizeci și una (respectiv ultima) literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei z (1) (consoană fricativă dentală sonoră).

Z, z, s. m. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră). [Pr.: ze, zî. – Pl. și: (1, n) z-uri]

ZÉTA, zeta, s. m. A șasea literă a alfabetului grec corespunzând sunetului z. – Din fr. zèta.

Z s. m. invar. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă dentală sonoră (4)). [Pr.: ze]

Z s. m. invar. A douăzeci și șaptea literă a alfabetului, numită «ze» și sunetul corespunzător; este o consoană siflantă dentală sonoră.

Z s. m. invar. A douăzeci și șaptea[1] literă a alfabetului, numită „ze”, și sunetul corespunzător.[1]

z2 (sunet) [cit. zî] s. m., pl. z

z1 (literă) [cit. ze / zet / zî] s. m. / s. n., pl. z / z-uri

zéta (literă grecească) s. m., pl. zéta; ζ, Ζ

Z, z s. m. invar. [cit. ze; în formule și expresii și zet]

Z, z s. m. invar. [cit. ze; în formule și expresii și zet]

ZÉTA s. f. A șasea literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului z. (din fr. zêta)

Z m. a 25-a și ultima literă a alfabetului.

z m. Ultima literă a alfabetuluĭ latin: un z, doĭ z orĭ doĭ de z. Romaniĭ îl întrebuințaŭ numaĭ în cuv. greceștĭ și literare și reprezenta un s sonor. În alfabetu latin el ocupa locu luĭ g, dar a căzut în uĭtare cînd s intervocalic s’a prefăcut în r, ĭar locu luĭ a fost luat de g (312 în ainte de Hristos). Maĭ tîrziŭ, cînd z a reapărut pin influența literară, a fost pus la urma alfabetuluĭ.

Z s. m. invar. 1. A treizeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă, dentală, sonoră). 2. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor întregi.