VĂTÚI2, -ÍE, vătui, -ie, s. m. și f. 1. Ied (de uri an). Vede... căprioarele și ciutele, ieșite cu vătuii și cu vițeii în marginea luminișului. SADOVEANU, V. E. 39. De-acum mai mult... N-am să păstoresc mioare, Glas de clopot n-am s-ascult Și vătui pe coasta lată N-am să mîn eu niciodată! COȘBUC, P. II 172. ♦ Pielea prelucrată a puiului de căprioară. Un burduv de vătui. ȘEZ. III 8. 2. Pui de iepure (de șase pînă la opt luni); șoldan. Ei fugeau înainte, speriindu-se de orice zgomot, de orice șoaptă, de frunzele ce fîșiau pe cracă... de vătuiul ce zbughea din iarbă. ODOBESCU, S. I 91. De-abia o să-avem vreme pînă diseară să întoarcem doi-trei vătui. GHICA, S. 282.