VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

VÂRFUÍ, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.

VÎRFUÍ, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.

vârfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 să vârfuiáscă

vârfuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiésc, imperf. 3 sg. vârfuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vârfuiáscă

A VÂRFUÍ ~iésc tranz. (grămezi, clăi) A face vârf. /vârf + suf. ~ui

vârfuì v. 1. a pune la vârf: pe culmea vârfuită cu o neagră buturugă AL.; 2. a umplea și îndesa cu vârf: să-l umplu, să-l vârfuesc PANN.

vîrfuĭésc v. tr. (d. vîrf). Fac să aĭbă vîrf, pun ca să se facă vîrf: a vîrfui o baniță (a o încărca cît se poate), a vîrfui o claĭe de fîn. – Și înv-: un car învîrfuit (Munt. vest. CL. 1910, 4, 434).