VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

VÂNTURĂTÚRĂ, vânturături, s. f. Vânturare; (concr.) ceea ce rămâne (ca impuritate) după vânturarea semințelor; pleavă. – Vântura + suf. -ătură.

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

vânturătúră s. f., g.-d. art. vânturătúrii; pl. vânturătúri

VÂNTURĂTÚRĂ s. v. pleavă, vânturare, vânturat.

VÂNTURĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A VâNTURA. 2) Masă de impurități rămasă după vânturare. /a vântura + suf. ~tură

vînturătură s. v. PLEAVĂ. VÎNTURARE. VÎNTURAT.