VÎNTURĂ-ȚÁRĂ s. m. Hoinar, aventurier. Omul ăsta e om, nu e vîntură-țară. ARDELEANU, D. 187.

vấntură-țáră s. m. și f., g.-d. lui vấntură-țáră; pl. vấntură-țáră

vântură-țáră s. m. invar.

VÂNTURĂ-ȚÁRĂ s. v. aventurier.

vântură-țară m. aventurier.

vî́ntură-lume și vî́ntură-țară m. fără pl. Aventurier: un vîntură-țară, niște vîntură-țară.

vîntură-țară s. v. AVENTURIER.