Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru vântui

VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul este „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.
VÎNTUÍ, pers. 3 vîntuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Popular, despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. (Impersonal) Cînd pornesc furtunile, se zice că vîntuiește. PAMFILE, VĂZD. 46. ◊ Fig. Pară de răzvrătire a prins să vîntuiască. POPA, B. 191. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul fiind «vîntul rău») A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. Aceste vînturi bat numai anumite locuri, și dacă se întîmplă că prin acele părți dau peste oameni, îi vîntuiesc, adică îi înnebunesc, îi muțesc, le iau vreo mînă sau vreun picior. PAMFILE, VĂZD. 44. ◊ Refl. Omul peste care dau vînturile rele se vîntuiește. ȘEZ. V 142.
vântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 să vântuiáscă
vântuí vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vântuiáscă
A VÂNTUÍ pers. 3 ~iéște intranz. pop. (despre vânt) A sufla cu putere. /vânt + suf. ~ui

Vântui dex online | sinonim

Vântui definitie

Intrare: vântui
vântui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb impersonal