vultur definitie

2 intrări

20 definiții pentru vultur

VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaetus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaetus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
VÚLTUR, vulturi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, cu cioc coroiat și cu gheare puternice, care își fac cuiburi de obicei pe stînci, în regiunile muntoase; se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri. Văzduhul era limpede; departe, sus, cîțiva vulturi pluteau în lumină, se roteau cu aripile întinse, nemișcate. SADOVEANU, O. I 73. Mă uit la vultund din zare Cum zboară puternic și lin. COȘBUC, P. II 21. ◊ (În comparații, cu aluzie la forța păsării sau la iuțeala mișcărilor ei) Ho, mă! ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii. CREANGĂ, A. 113. [Urmărea] cu ochii buzduganul ce sclipea prin nouri și prin aer ca un vultur de oțel. EMINESCU, L. P. 173. Ba n-ați scăpat, oi să mă răped ca un vultur de sus de pe stîncă. ALECSANDRI, T. I 454. Cu ochi iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. (Expr.) Ochi (sau privire) de vultur = ochi foarte ager, privire foarte ageră. Acum Rotaru îl scormonea iar, cu acea privire de vultur care îți îngheța sîngele în vine. V. ROM. mai 1950, 127. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. În ochii lui de vultur adînci, vioi și mari Treceau lucioase umbre. ALECSANDRI, P. A. 210. ◊ Compuse: vultur-bărbos (vultur-cu-barbă sau vultur-negru) = zăgan. Nu vedeau deasupra lor decît o dungă de cer, în care umbla rotindu-se și țipînd din cînd în cînd un vultur-negru. SADOVEANU, F. J. 375; vultur-pleșuv = vultur cu gîtul golaș, cu penele de culoare brună-închis (cea mai mare pasăre răpitoare din Europa) (Acgypius monachus); vultur-pescar = vultur care se hrănește cu pește (Pandion haliaetus). ♦ Fig. Om viteaz, măreț, falnic. Ochiul vulturului bătrîn clipește încă. DELAVRANCEA, O. II 34. A! Unde e acuma puternica mărire Din vremea... Cînd vulturul Daciei cu fruntea-ncoronată Da semnul biruinței, și calea ne-arăta? ALEXANDRESCU, P. 145. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd (de obicei în bronz) un vultur (1); figură simbolică, reprezentînd un vultur (1), pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. Constelație boreală, situată la sud de constelația lirei și a lebedei și vizibilă vara. – Accentuat și: (rar) vultúr (MACEDONSKI, O. I 96).
vúltur s. m., pl. vúlturi
vúltur s. m., pl. vúlturi
VÚLTUR s. (ORNIT.) 1. (pop.) vultan, (prin Transilv.) șaș. (~ este numele mai multor păsări răpitoare mari.) 2. vultur bărbos (Gypætus barbatus) v. zăgan, (rar) vultur negru, (reg.) șurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. și Ban.) șorliță, (Transilv.) șușugaie.
VULTUR NÉGRU s. v. vultur bărbos, zăgan.
vúltur (-ri), s. m.1. Acvilă (Aquila). – 2. Vultan, zăgan (Vultur). – Var. vulture, hultur(e). Mr. vultur, megl. văltur. Lat. vŭltŭr (Pușcariu 1923; REW 9466), cf. v. fr. voutre, sp. buitre, port. abutre. Dubla der., de la vultur și de la vulturius, pentru a explica diferența de accent (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 738; REW 9467; Byck-Graur 22) nu pare convingătoare. – Der. vultan (var. Mold. hultan), s. m. (vultur), a cărui der. nu este clară; vulturariu, adj. (rapace), rar; vulturesc adj. (de vultur); vulturește, adv. (ca vulturul); vulturică (var. vulturoancă, hultenioară), s. f. (plantă, Hieracium pilosella). Din rom. provine bg. vúntur (Capidan, Raporturile, 218).
VÚLTUR ~i m. 1) pop. Pasăre sedentară răpitoare, de talie mare, cu cioc lung și coroiat, cu gheare și aripi lungi, puternice, care se hrănește cu animale vii și cu stârvuri. ◊ ~-pleșuv vultur cu gâtul gol și cu penaj brun-cenușiu. ~-pescar vultur care se hrănește cu pește. ~-imperial vultur răspândit în regiunile montane; acvilă; pajură. Ochi (sau privire) de ~ ochi (sau privire) ageră. 2) fig. Om curajos și mândru. 3) Simbol reprezentând o astfel de pasăre, care se imprimă pe steme, steaguri, monede. 4) art. Constelație din emisfera boreală, vizibilă vara. /<lat. vultur, ~uris
vultur m. 1. cea mai mare și mai puternică dintre păsările răpitoare (Aquila): ochi de vultur, ageri și pătrunzători; 2. nume de decorațiune: alb (rus și sârb), negru și roș (prusian); 3. fig. om superior, erou: un vultur de a Lehiei AL. [Lat. VULTUR].
vúltur și (vest) -ure m. (lat. vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr. voutre, sp. buitre, pg. abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă din Eŭropa. (E maĭ mare de cît pajura saŭ áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura). Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și șoim). Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr. aigle orĭ germ. adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest vultúr (lat. vŭltúrius, it. avoltojo, ĭar it. avoltóre și fr. vautour, d. lat. *vultor, -óris). În est și húltur, la Moxa vîltur. V. ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.
vultur s. v. ACVILĂ. IEPURAR. PAJURĂ.
VULTUR s. (ORNIT.) 1. (pop.) vultan, (prin Transilv.) șaș. (~ este numele mai multor păsări răpitoare mari.) 2. vultur bărbos (Gypaetus barbatus) = zăgan, (rar) vultur negru, (reg.) șurligaie, (Transilv.) ceahlău, (Transilv. și Ban.) șorliță, (Transilv.) sușugaie.
vultur negru s. v. VULTUR BĂRBOS. ZĂGAN.
PĂSĂRI RĂPITOARE. Subst. Vultur, vultan, vulturaș (dim.), vulturel; vulturiță (rar), vulturoaică, vulturoaie (rar); vultur-bărbos, vultur-cu-barbă, vultur-negru, zăgan; vultur-pleșuv; vultur-pescar; acvilă, pajură, aceră (reg.); șoim, șoiman, șoimuleț (dim.), șoimel, șoimulean, șoimușor, șoimuț (pop.); vindereu, vinderel (reg.), vînturel; coroi; corb, corbuleț (dim., rar), corbișor (rar), corbușor (rar); gaiță; uliu, ulișor (dim.), ulieș, uliuț, uligaie, (reg.), hîrău (reg.); erete; gaie; șoricar; bufniță, bufnă (rar), buhă, buhnă (reg.), bou-de-noapte; cucuvea, cucuveică (reg.), pasărea-morții; huhurez, ciuhurez, ciuf; sfrîncioc; sfrîncioc mare, lupul-vrăbiilor. Adj. Vulturesc; șoimănesc. Vb. A răpi, a prinde, a înhîța, a lua, a duce; a mînca, a sfirșia, a devora. Adv. Vulturește; șoimănește. V. glasuri de păsări.
AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) vulturul nu prinde muște – Cine este preocupat de lucruri importante nu se lasă furat de nimicuri. V. și De minimis non curat praetor.
ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile – Krîlov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se pot ridica niciodată la nori”). Oamenilor superiori li se poate întâmpla să fie câteodată mediocri, dar mediocrii nu se por ridica niciodată la nivelul acestora.
VULTUR subst. 1. Vulturești s. 2. Vulturar (Moț). 3. Vîltur (16 B II 325). 4. Vălturul (Glos); Văltur/ă din Brașov (Sd X); -ești fam. (Olt). 5. Ultan din București (16 B V 440) < hultan < vultan (vultur).
ochi de vultur expr. acuitate vizuală deosebită.
vultur, vulturi s. m. (intl.) 1. (înv.) pardesiu. 2. procuror.

vultur dex

Intrare: Vultur
Vultur
Intrare: vultur
vultur substantiv masculin
  • pronunție: v'ultur, vult'ur