VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină târzie, vorbită în provinciile Imperiului Roman; latina populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.

VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.

VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. Am fost și eu de vreo cîteva ori la bal mascat... E dezgustător... E o înghesuială vulgară... Un miros de corpuri nădușite. CAMIL PETRESCU, T. II 68. Directorul regreta că s-a coborît să discute cu un om atît de vulgar. REBREANU, I. 13. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. [Ilenuța] grăbește, fiindcă o așteaptă acasă vulgare griji de gospodărie. C. PETRESCU, A. 459. Gherlaș a început să cunoască... o glorie ieftină, vulgară și lipsită de bani. SAHIA, N. 67. Comparațiunile lui Duiliu Zamfirescu... ies din cercul comparațiunilor vulgare. MACEDONSKI, O. IV 47. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal, v. zecimal. Se cere să calculăm logaritmul zecimal sau vulgar al lui. N. ALGEBRA 75. 3. (Învechit, despre limbă) Vorbit de popor, popular. Mă condamni să-ți vorbesc în limba vulgară a părinților mei. ALECSANDRI, T. I 254. Nu știu, fi-va de toți înțăles acest cuvînt, căci este vulgar. BUDAI-DELEANU, Ț. 119. ◊ (Învechit) Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar. GALACTION, O. I 337.

vulgár adj. m., pl. vulgári; f. vulgáră, pl. vulgáre

vulgár adj. m., pl. vulgári; f. sg. vulgáră, pl. vulgáre

VULGÁR adj. v. popular.

VULGÁR adj., s., adv. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc. 3. adv. v. mitocănește. 4. v. popular. 5. adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scârnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă ~.)

Vulgar ≠ delicat, elegant, fin, galant, grațios, manierat, nobil, politicos, rafinat, select

VULGÁR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. ◊ Logaritm vulgar = logaritm a cărui bază este numărul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limbă) Vorbit de popor; popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 3. Lipsit de bază științifică; neștiințific. ◊ Materialism vulgar = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care, în esență, reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința de natură materială. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosită mai ales în epoca medievală și medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].

VULGÁR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toată lumea; comun, obișnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~ă = limba latină populară. 4. lipsit de bază științifică; neștiințific. ♦ materialism ~ = curent filozofic apărut în Germania pe la jumătatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând și conștiința ca fiind de natură materială. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievală și medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)

VULGÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; comun; obișnuit; trivial; ordinar. 2) (despre persoane și manifestările lor) Care este lipsit de pudoare; fără decență; indecent; scabros; trivial; obscen. 3): Latina ~ă limba latină vorbită; latina populară. /<lat. vulgaris, fr. vulgaire

vulgar a. 1. comun, primit în genere; 2. trivial, josnic: om vulgar; 3. ce ține de vulg: vorba-i trezia furia vulgară EM.

*vulgár, -ă adj. (lat. vulgaris). De vulg, trivial, comun, ordinar: maniere, vorbe vulgare. Comun, ordinar, nedistins, necĭoplit, ignobil: o față cu trăsăturĭ vulgare. Adv. În mod vulgar. V. popular.

vulgar adj. v. POPULAR.

VULGAR adj., s., adv. 1. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 2. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojic, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.) 3. adv. bădărănește, grosolan, mahalagește, mitocănește, mîrlănește, mojicește, ordinar, țărănește. (S-a purtat ~.) 4. adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă ~.)

VULGÁR, -Ă adj. (< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire): în sintagmele expresie vulgară, latină vulgară, limbaj vulgar și limbă vulgară (v.).