vulcan noroios definitie

20 definiții pentru vulcan noroios

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.
VOLCÁN s. m. v. vulcan.
VULCÁN, vulcani, s. m. Ridicătură muntoasă de formă conică, avînd în centru o deschizătură largă care comunică cu pirosfera și prin care ies din cînd în cînd gaze sau lavă la temperaturi foarte înalte. O rîndunică se desprinde din cer, căzînd ca o săgeată în gura vulcanului adormit, pe fundul căruia se află acum lacul Sfînta Ana. BOGZA, C. O. 37. Soarele coboară după culmile Iezerului și Păpușei... De departe par niște vulcani în plină erupție. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. ◊ Fig. Nu lux, nu automobile și castele... Astea-s pojghița care acopere un vulcan de dureri. REBREANU, R. I 211. Inima e un vulcan pe care numai moartea îl va stinge. NEGRUZZI, S. I 51. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă, stare de lucruri primejdioasă; pericol iminent. Noi sîntem încă prea aproape de întîmplările care au adus o prăpastie între romînii cei vechi și noi; sîntem prea aproape de vulcan. KOGĂLNICEANU, S. A. 43. ◊ Expr. A sta pe un vulcan = a fi pîndit de o primejdie, de un pericol gata oricînd să se dezlănțuie. – Variantă: (învechit) volcán (ALECSANDRI, P. II 128) s. m.
vulcán s. m., pl. vulcáni
vulcán s. m., pl. vulcáni
VULCAN NOROIÓS s. (GEOL.) pâclă, pufnă, salță.
VULCÁN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, având o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [< lat. vulcanus < Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].
VULCÁN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it. vulcano, germ. Vulkan)
VULCÁN ~i m. Ridicătură în formă de munte, cu un crater în vârf, prin care erup periodic flăcări, vapori, lavă. ◊ ~ activ vulcan care continuă să erupă. ~ stins vulcan care a încetat să erupă. 2) Situație în care în orice moment poate porni o primejdie; circumstanță periculoasă. ◊ A sta pe un ~ a fi urmărit în permanență de un pericol. /<it. vulcano, germ. Vulkan, fr. volcan
Lainici pl. 1. pisc al Carpaților în jud. Gorjiu; 2. (sau Vulcan), trecătoare de importanță strategică, deschisă de Jiu, stabilește comunicațiunea între Olt și Transilvania; 3. mânăstire în trecătoarea Lainici.
vulcan m. 1. munte cu o deschizătură (crater) în vârf pe unde ies gazuri, cenușă, pietre și materii în fuziune (lavă): Vezuviul și Etna sunt vulcani; 2. fig. imaginațiune vie, arzătoare, impetuoasă; 3. pericol amenințător dar ascuns.
Vulcan m. Mit. zeul focului și al artelor metalurgice.
Vulcan (Samuil) m. episcop din Oradia-Mare, bărbat meritos pentru cultura Românilor ardeleni (1758-1830).
Vulcan m. 1. plaiu in jud. Gorjiu înalt de 1624 m.: 2. trecătoare numită și Lainici. [Din slav. VLŬKŬ, lup].
*vulcán m. (fr. volcan, d. it. volcano, vulcan, care vine d. lat. Vulcanus, zeu foculuĭ [care locuĭa în vulcanu Etna și fabrica fulgerele luĭ Joĭe]). Munte care scoate abur, fum și foc și revarsă lavă pin crater: Etna, Vezuviu și Strómboli îs ceĭ treĭ vulcanĭ aĭ Italiiĭ. Fig. Om energic și impetuos. Stare de lucrurĭ care nu se poate liniști decît pintr’o izbucnire periculoasă. – Vulcaniĭ cauzează de multe orĭ cutremure. La 79 după Hristos, o teribilă erupțiune a Vezuviuluĭ dărămă în parte și acoperi cu cenușă și lavă orășelele Pompeji, Herculanum și Stabiae, lîngă Neapole. În zilele noastre, cele maĭ celebre îs erupțiunile vulcanuluĭ Krakatoa (1883), care distruse o parte din insula cu acelașĭ nume, în Oceania, și a vulcanuluĭ Pelée (din Martinica), cade a ucis 35.000 de oamenĭ (1902). Sînt și vulcanĭ care aruncă apă clocotită (geyserĭ), noroĭ, pucĭoasă, aer cald și gazurĭ inflamabile.
VULCAN NOROIOS s. (GEOL.) pîclă, pufnă, salță.
Vulcan = Vulcanus.
vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)
Vulcan, zeu al focului teluric și veche divinitate italică în mitologia romană, identificat în mitologia greacă cu Hefaistos.

vulcan noroios dex