vuiet definitie

11 definiții pentru vuiet

VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vâjâit, muget, freamăt, foșnet, huiet. ♦ Spec. Zgomot înfundat, produs prin detunături repetate; bubuit, duduit, trosnet, pârâit. ♦ Spec. Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. ♦ Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. ♦ Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. Zgomot mare, gălăgie, vacarm, larmă, vociferare. 3. (Înv.) Zvon, știre; veste. 4. (Rar) Ecou. – Vui + suf. -et.
VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vâjâit, muget, freamăt, foșnet, huiet. ♦ Spec. Zgomot înfundat, produs prin detunări repetate; bubuit, duduit, trosnet, pârâit. ♦ Spec. Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. ♦ Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. ♦ Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. Zgomot mare, gălăgie, vacarm, larmă, vociferare. 3. (Înv.) Zvon, știre; veste. 4. (Rar) Ecou.[Pr.: vu-iet] – Vui + suf. -et.
VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit (și intens), uneori înăbușit, produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vîjîit, muget, foșnet, freamăt. În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale. COȘBUC, P. I 191. Încă o clipă și cerul se întunecă și munții luară forme fantastice și codrii începură a se răsuna de vuiete bizare. ALECSANDRI, O. P. 157. ♦ Zgomot înfundat produs prin detunături repetate; bubuit, duduit. Vuietul tunurilor. ♦ Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. Se aude, în tăcerea, uliților înguste, un timp, vuietul vîrtelnițelor de la o fabrică de țesături. SADOVEANU, O. VII 192. Cum vuietul căruței se apropia, mă oprii. id. ib. 309. Peste gîrlă... era o moară de cărămidă a cărei roată se învîrtea cu vuiet. CAMIL PETRESCU, O. I 445. ♦ Zgomot scurt și puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. Dinspre cîmpie Vuiet greu de fierărie. TOPÎRCEANU, B. 41. Cînd era-n spre sara zilei a treia, buzduganul căzînd se izbi de o poartă de aramă și făcu un vuiet puternic și lung. EMINESCU, N. 6. ♦ Sunet produs de instrumente muzicale sau de clopote (v. glas, dangăt). Numai din adîncuri sure Vine vuiet lung de clopot. TOPÎRCEANU, B. 17. Un vuiet a mii de instrumente dezleagă somnul tăcerii. DELAVRANCEA, T. 61. Zgomot sălbatec de oameni și vuiet de trîmbiți răsună. COȘBUC, AE. 37. 2. Zgomot mare, gălăgie, larmă, vacarm, vociferare. Ce vuiete și ce viers de alăute se auzeau ieri? – A fost horă în curte... și pușcașii au chefuit. SADOVEANU, O. I 90. Glasul se ridica stăpînitor peste vuietul mulțimii. REBREANU, R. II 251. Vîntu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. COȘBUC, P. I 223. 3. (Învechit) Zvon, știre; veste. Se răspîndește vuiet printre dăscăli despre desființarea catiheților. CREANGĂ, A. 114. De aceea te rog cercetează de unde au auzit acest vuiet și dacă merită ca să mi-o scrie așa de pozitiv. KOGĂLNICEANU, S. 207. 4. (Rar) Ecou. Vîntul de noapte aducea din cînd în cînd vuiete de larmă, care deveneau îngrozitoare. ALECSANDRI, O. P. 162.
vúiet s. n., pl. vúiete
vúiet s. n., pl. vúiete
VUIÉT s. 1. v. bubuitură. 2. v. șuierat. 3. v. agitație. 4. v. zgomot. 5. v. hărmălaie.
VÚIET ~e n. 1) Zgomot puternic și prelung produs de diferite obiecte (la funcționare, cădere, lovire, rupere etc.). ~ de clopot. ~ de tractor. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; zarvă; vâlvă. 3) rar Efect produs de ceva asupra cuiva; ecou; răsunet; rezonanță. /a vui + suf. ~et
vuet n. sgomot surd: în vuetul de vânturi auzit-am al lui mers EM.
húĭet și (rar) vúĭet n., pl. e (d. huĭesc). Est. Zgomot, sunet discordant: huĭtu prăbușiriĭ, al furtuniĭ. Vorbă, vociferare, țipete: copiiĭ fac huĭet. Vorbă de nemulțămire, protestare: îs sătul de huĭet!
vuĭésc, vuĭet, V. hu-.
VUIET s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vijîitură. (~ vîntului.) 2. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 3. freamăt, gălăgie, larmă, tumult, zgomot. (Ce ~ se aude?) 4. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.) 5. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era acolo un ~ de nedescris.)

vuiet dex

Intrare: vuiet
vuiet substantiv neutru