VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice folosite pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža.

VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti.

VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. ♦ Descântec. 2. Atmosferă de încântare, de farmec, de atracție. ◊ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încântă. – Din sl. vraža.

VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. (În basme și în superstiții) A face vrăji. ◊ Expr. (Impers.) A fi vrăjit = a fi scris, ursit, predestinat. 2. Tranz. A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 3. Tranz. Fig. A încânta, a fermeca. ♦ Tranz. A descânta (1); a meni (2). – Din sl. vražiti.

VRÁJĂ, vrăji, s. f. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta; farmec, vrăjitorie. Și ca-ntr-o vrajă fusul se-nvîrte și suspină. IOSIF, PATR. 12. Intrăm într-o pădure mare și frumoasă... Ne adîncim în ea ca într-o lume tăinuită plină de vrăji. VLAHUȚĂ, O. A. 412. ◊ Expr. A face vrăji = a folosi mijloace magice pentru a influența și a răsturna ordinea firească a lucrurilor. ♦ Descîntec. Într-o vrajă de dragoste mai mare, rugăciunea... este următoarea. PAMFILE, CER. 185. Iată acum și o vrajă: Eu, focule, te-nvălesc Dară tu... te fă laur, Balaur. MARIAN, NU. 24. ◊ Fig. Cînd torsul s-aude l-al vrăjilor caier, Argint e pe ape și aur în aer. EMINESCU, O. I 37. 2. Atmosferă de încîntare, de farmec. Făt-Fiumos ți-ar spune lucruri mai frumoase, mai ușoare. Vorba lui ar fi mai dulce... el ar ști să te-nfășoare într-o vrajă de visare, într-un cînt adormitor! EFTIMIU, Î. 44. Cîteva clipe ne-am oprit din lucru tresărind în vraja dangătelor care înfiorau liniștea solemnă a golfului. BART, S. M. 57. Din adîncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cînt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot. CERNA, P. 12. ◊ (Poetic) În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alătur Și țin cu noaptea strajă. COȘBUC, P. II 185. ♦ Calitatea, puterea de a încînta, de a captiva, de a fermeca. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă,- Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. ◊ Loc. adj. (Rar) În vrajă = care este vrăjit, care încîntă. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi, Unde-izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. EMINESCU, O. I 66. – Pl. și: vraje (COȘBUC, P. I 149, TEODORESCU, P. P. 385).

VRĂJÍ, vrăjesc, vb. IV. 1. Intranz. (În basme și în superstiții) A face vrăji pentru a obține transformarea miraculoasă a lucrurilor înconjurătoare. V. descînta. [Orbul] începu a vrăji cu mintie pe jos, pe iarbă, ca să i se ude de rouă și să deie cu ea la ochi. RETEGANUL, P. I 25. Parcă dracul vrăjește, de n-apuc bine a scăpa din una și dau peste alta. CREANGĂ, P. 234. ◊ (Construit cu un pronume personal în dativ) La toți deopotrivă el a vrăjit de dor. ALECSANDRI, T. II 85. ◊ Fig. Vîntul c-o suflare plînsă codrii negri îi pătrunde Și vrăjește lin din frunze și vorbește aiurind. EMINESCU, O. IV 138. ◊ Tranz. Nu v-am spus, mă, că-i nebună! Hai în sat, că ne vrăjește! EFTIMIU, Î. 123. Le-am luat năfrămuțele ca să te vrăjesc pe tine. AGÎRBICEANU, S. P. 25. Spune drept: L-ai descîntat. Cu babe l-ai fermecat. Ori cu vraje l-ai vrăjit? TEODORESCU, P. P. 623. ♦ (În construcții impersonale cu verbul «a fi») A fi scris de mai înainte, a fi ursit, hotărît. Vrăjit era că de-l va pierde Norocul ei să piară-n veci. COȘBUC, P. I 122. 2. Tranz. Fig. A încînta, a fermeca (1). Mierle strecurau ușoare cîntări de flaut, și ei stăteau acolo, vrăjiți de un cîntec care trebuia să nu se mai sfîrșească. SADOVEANU, O. IV 78. Sta pe mal vrăjit de glasul valurilor pe care îl asculta într-una. BART, S. M. 61. Era vrăjit de frumusețea drumului care trecea acum pe subt o luncă deasă de sălcii bătrîne. MIRONESCU S. A. 135.

vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrắjii; pl. vrắji

vrăjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 să vrăjeáscă; ger. vrăjínd

vrájă s. f., art. vrája, g.-d. art. vrăjii; pl. vrăji

vrăjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjésc, imperf. 3 sg. vrăjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjeáscă; ger. vrăjínd

VRÁJĂ s. 1. descântec, farmec, magie, vrăjitorie, (livr.) taumaturgic, (pop.) descântătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie. (A practica ~ăjile.) 2. v. farmec. 3. v. desfătare.

VRĂJÍ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa, usca, zbici, zvânta.

VRĂJÍ vb. 1. a descânta, a face, a fermeca, a meni, a ursi, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a râvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.) 2. v. încânta.

vráje (-ắji), s. f. – Farmec, descîntec, deochi. – Var. vrajă. Sl. vraža (Cihac, II, 464), de la vrŭcati „a bîigui”. – Der. vrăji, vb. (a face vrăji, farmece; a încînta, a seduce, a fascina; a căuta orbește, a dibui; Arg., a duce cu vorba, a amăgi; Arg., a vorbi), din sl. vražiti, cf. megl. vrăjǫs „a vorbi”; vrăjitor, s. m. (persoană care face vrăji); vrăjitoare, s. f. (femeie care face farmece); vrăjitoresc, adj. (magic); vrăjitorie (var. vrăjitură), s. f. (descîntec, vrajă); vrăjie, s. f. (magie), înv.

VRÁJĂ vrăji n. 1) Procedeu căruia i se atribuie însușiri supranaturale; farmec. 2) fig. Totalitate de calități ce trezesc admirație; farmec; fascinație; miraj. ~a nopții. ~a cântecului popular. [G.-D. vrăjii]. /< sb.vražă

A VRĂJÍ ~ésc 1. tranz. 1) A lega prin vrăji; a supune unor farmece; a fermeca. 2) fig. A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a încânta; a fascina; a delecta; a desfăța. 2. intanz. A face vrăji; a se ocupa cu vrăjile; a descânta. /<sl. vrăžiti

vrajă f. farmec, descântec: vrajă de ursită. [Slav. VRAJA, magie (din VRŬKATI, a mormăi); v. vraciu].

vrăjì v. 1. a face vrăji, a fermeca; 2. fig. a evoca: în prezent vrăjește umbre dintr’al secolelor plan EM.

vrájă f., pl. ăjĭ (vsl. vraža, d. vrŭkati, a boscorodi. V. vrăjesc, vracĭ). Munt. Farmece, magie, uneltire făcută cu descîntece: o babă făcea vrăjĭ.

vrăjésc v. tr. (vsl. vražati, a vrăji, vražiti, a face farmece. V. vrajă, vracĭ). Vest. Farmec: l-a vrăjit. V. intr. Fac farmece. V. boscorodesc.

VRAJĂ s. 1. descîntec, farmec, magie, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (A practica ~ile.) 2. farmec, fascinație, încîntare, magie, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.) 3. delectare, desfătare, farmec, încîntare, plăcere, voluptate, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (~ pe care o poate da o lectură bună.)

VRĂJI vb. 1. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a ursi, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.) 2. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, (fig. ) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.)

vraja mării expr. (adol.) v. vrajă.

vrajă, vrăji s. f. 1. curte asiduă făcută unei persoane de sex opus; seducție. 2. afirmație ambiguă. 3. păcăleală, înșelătorie.

vrăji, vrăjesc I. v. t. a curta asiduu; a seduce. II. v. i. a face curte unei persoane de sex opus.