vremuire definitie

2 intrări

17 definiții pentru vremuire

VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui.
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui.
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui.
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui.
VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. 1. Intranz. A fi vreme urîtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). Binevoiți de ședeți la hodină, cît vremuiește. SADOVEANU, F. J. 445. A început de ieri să vremuiască. CARAGIALE, O. VII 31. Intranz. și (rar) refl. 2. (Despre vreme) A trece, a se scurge. Dac-a fi adevărat ce zice lumea că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Te tot aștept și nu mai vii, și vremea vremuiește, și ziua plecărei mele de aice se apropie. ALECSANDRI, S. 223. Iubește, mîndro, iubește, Că vremea se vremuiește. HODOȘ, P. P. 153.
VREMUÍRE, vremuiri, s. f. Faptul de a vremui. 1. Vreme rea, cu furtună, cu viscol. În așteptarea apropiatei vremuiri, satul întreg se ascunsese în case. MIHALE, O. 504. S-auzeau cum cîntă cocoșii, mohorit, a vremuire. CAMILAR, N. II 303. 2. Trecere, schimbare. Oamenii din partea ceea a lumii desfac partea lor de păpușoi și gîndesc la vremuirea vremurilor. CAMILAR, N. I 311.
vremuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. vremuiéște, imperf. 3 sg. vremuiá; conj. prez. 3 sg. să vremuiáscă
vremuíre (pop.) s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
vremuí vb., ind. prez. 3 sg. vremuiéște, imperf. 3 sg. vremuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vremuiáscă
vremuíre s. f., g.-d. art. vremuírii; pl. vremuíri
VREMUÍ vb. v. scurge, trece.
A VREMUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) A fi vreme rea (de obicei cu vijelie). 2) (despre perioade de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece; a curge. /vreme + suf. ~ui
vremuì v. a se strica vremea: vremea vremuește, floarea se pârlește AL.
vremuĭéște v. intr. (d. vreme; rus. vremenitĭ, a temporiza, vremeni se, e vreme frumoasă). Începe să se strice vremea ĭarna. V. zbîrgoĭește.
vremui vb. v. SCURGE. TRECE.
vremuí, vb. intranz. (vremni) – (reg.) A se face vreme rea, a viscoli; a ometi: „Când era ger, sta cu ele [cojoacele] pe ea. Când se încălzea, tot țâpa câte unu. Atunci vremuia și era frig și ningea și făușea” (Bilțiu, 1999: 89). – Din vreme (< sl. vrěme) + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).
vremuí, vb. intranz. (vremni) – A se face vreme rea, a viscoli, a ometi: „Când era ger, sta cu ele (cojoacele) pe ea. Când se încălzea, tot țâpa câte unu. Atunci vremuia și era frig și ningea și făușea” (Bilțiu 1999: 89). – Din vreme (< sl. vrěme) + -ui.

vremuire dex

Intrare: vremui
vremui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb impersonal
Intrare: vremuire
vremuire substantiv feminin