vrednicit definitie

18 definiții pentru vrednicit

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednicí vb. IV.
VREDNICÍ vb. IV v. învrednici.
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă
învrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrednicésc, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învredniceáscă
vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vredniceáscă
ÎNVREDNICÍ vb. v. binevoi, merita.
A ÎNVREDNICÍ ~ésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu considerație. ~ cu un zâmbet. /în + vrednicie
A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie
învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.
învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.
vrednicésc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. învredn-.
învrednici vb. v. BINEVOI. MERITA.
învrednicí, învrednicesc vb. IV 1. Tranz. (Subiectul este Dumnezeu, pronia cerească, iar complementul este omul) A găsi pe cineva vrednic și a-i acorda harul divin, grația cerească, favoarea de a avea parte de ceva. 2. Refl. A fi părtaș la harul dumnezeiesc. 3. Refl. A se dovedi vrednic, capabil de ceva. ♦ A avea cinstea, norocul să... ♦ A binevoi, a găsi de cuviință să... – Din pref. în- + vrednic.

vrednicit dex

Intrare: vrednicit
vrednicit participiu
Intrare: vrednici
vrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
Intrare: învrednici
vrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
învrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv