Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

32 defini╚Ťii pentru vrednici

├ÄNVREDNIC├Ź, ├«nvrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic s─â ├«nf─âptuiasc─â ceva, s─â ajung─â la ceva; a fi capabil, a reu╚Öi. 2. A avea norocul, cinstea s─â..., a avea parte de... ÔÖŽ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A g─âsi de cuviin╚Ť─â; a binevoi, a catadicsi. ÔÇô ├Än + vrednic.
VR├ëDNIC, -─é, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treab─â. ÔÖŽ Capabil, destoinic. 2. Demn de.., care merit─â s─â..., c─âruia i se cuvine pe drept ceva. ÔŚŐ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a pre╚Ťui. ÔÖŽ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este ├«n stare, care posed─â ├«nsu╚Öirile necesare pentru a s─âv├ór╚Öi ceva. ÔÇô Din sl. vr─Ľd─şn┼ş.
VREDNIC├Ź, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se ├«nvrednici. ÔÖŽ Tranz. (├Änv.) A merita. ÔÇô Din vrednic.
├ÄNVREDNIC├Ź, ├«nvrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic s─â ├«nf─âptuiasc─â ceva, s─â ajung─â la ceva; a fi capabil, a reu╚Öi. 2. A avea norocul, cinstea s─â..., a avea parte de... ÔÖŽ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A g─âsi de cuviin╚Ť─â; a binevoi, a catadicsi. ÔÇô ├Än + vrednic.
VR├ëDNIC, -─é, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treab─â. ÔÖŽ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merit─â s─â..., c─âruia i se cuvine pe drept ceva. ÔŚŐ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a pre╚Ťui. ÔÖŽ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este ├«n stare, care posed─â ├«nsu╚Öirile necesare pentru a s─âv├ór╚Öi ceva. ÔÇô Din sl. vr─Ľd─ęn┼ş.
VREDNIC├Ź, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se ├«nvrednici. ÔÖŽ Tranz. (├Änv.) A merita. ÔÇô Din vrednic.
├ÄNVREDNIC├Ź, ├«nvrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (├Än construc╚Ťii negative) A se dovedi vrednic s─â ├«nf─âptuiasc─â ceva, s─â ajung─â la ceva; a fi capabil, a reu╚Öi. Nu se ├«nvrednicise a avea ╚Öi el m─âcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am ├«nvrednicit s─â-l v─âz p├«nacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inim─â, iar de gur─â ╚Öi mai mare... nu se ├«nvrednicise de o via╚Ť─â mai bun─â. CREANG─é, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea s─â..., a avea parte de... Tu e╚Öti m├«ndru c─â te vei ├«nvrednici S─â spui, m├«ine, Clarei doamnii ce-au f─âcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-a╚Öa vremi se-nvrednicir─â cronicarii ╚Öi rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine ├«mi pare c─â m-am ├«nvrednicit s─â v─âd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ÔÖŽ Tranz. (├Än credin╚Ťele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai ├«nvrednicit a tr─âi p├«n─â acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mul╚Ť─âmescu-╚Ťi c─â m-ai ├«nvrednicit a mai videa ├«nc─â o dat─â lumina soarelui. DR─éGHICI, R. 139. ÔÖŽ Tranz. (├Änvechit) A merita. (Atestat ├«n forma vrednici) Fra╚Ťilor, ├«ntreb─â, ce socoti╚Ťi? Ce pedeaps─â vrednice╚Öte omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A g─âsi de cuviin╚Ť─â, a binevoi, a catadicsi. De╚Öi au trecut c├«teva zile, nu ne-am ├«nvrednicit nici unul s─â mergem p├«n─â la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednice╚Öti S─â spui ce crai mare e╚Öti? TEODORESCU, P. P. 105. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) vrednic├ş vb. IV.
VR├ëDNIC, -─é, vrednici, -e, adj. 1. (Mai ales despre persoane) Harnic, iute, cu spor, cu rost la treab─â. Cuno╚Öteam pe b─âtr├«n; era un muncitor vrednic, s─âp─âtor de p─âm├«nt, cu cei doi feciori ai lui. SADOVEANU, O. VI 366. ├Äl a╚Ötepta o femeie vrednic─â, voinic─â, doi copii vioi ╚Öi o gospod─ârie de frunte. C. PETRESCU, S. 174. Vrednic─â-i neveasta mea. TEODORESCU, P. P. 272. ÔÖŽ Capabil, destoinic. Crezi c─â. te-a╚Ö fi ales de discipul al meu, de nu te ╚Ötiam vrednic ╚Öi ad├«nc? EMINESCU, N. 54. Ei s├«nt arca╚Öii vrednici ai lui ╚śtefan domn cel mare, Ce-╚Öi g─âte╚Öte-acum s─âgeata s-o izbeasc─â-n dep─ârtare. ALECSANDRI, P. A. 45. Grigorie Ghica-vv. nu era lipsit de oarecare calit─â╚Ťi bune ╚Öi ├«n cele dint├«i vremi se ar─âta un domn vrednic. B─éLCESCU, O. I 101. ÔŚŐ (Adverbial) Ast─âzi v-a╚Ťi purtat vrednic, zise cu glas moale ╚Öi repezit Tom╚Öa. SADOVEANU, O. VII 17. Miron... l-a l─âudat c─â s-a purtat vrednic la o╚Ötire. REBREANU, R. I 160. ├Äi pl─âcu... ce vrednic ╚Öi ce m├«ndru se pricepea Abu-Hasan s─â-i ╚Ťin─â locul. CARAGIALE, O. III 70. ÔÖŽ (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Care este ├«n stare, care posed─â ├«nsu╚Öirile necesare pentru a s─âv├«r╚Öi ceva. Precum ai b─âgat de seam─â, so╚Ťul meu e b─âtr├«n. Om bun ╚Öi milostiv, dar nu-i vrednic a ╚Ťinea nevast─â t├«n─âr─â. SADOVEANU, D. P. S─â nu ne mai ├«ntreb─âm c├«╚Ťi din gazetarii no╚Ötri s├«nt... prin ╚Ötiin╚Ťa lor vrednici a face meseria de care s-au apucat. CARAGIALE, O. III 217. Oi fi eu vrednic s─â trag un car, mai ales dac─â merge singur. CREANG─é, P. 40. 2. Care este demn de... care merit─â s─â..., c─âruia i se cuvine de drept ceva. S├«nt c├«teva clipe de extaz general vrednice de admirat. BR─éTESCU-VOINE╚śTI, I. 22. Locurile care ├«nconjur─â satul nostru ├«nc─â-s vrednice de amintire. CREANG─é, A. 71. Oameni vrednici ca s─â ╚Öaz─â ├«n zidirea sfintei Golii. EMINESCU, O. I 150. ÔŚŐ Expr. (Regional, despre obiecte) A fi vrednic = a valora, a pre╚Ťui. Mo╚Öule, ce g├«nde╚Öti c─â ar fi vrednic plugul acest de aur? RETEGANUL, P. IV 29. Toate la un loc vor fi doar─â vrednice vro zece zlo╚Ťi buni. La TDRG. ÔÖŽ Care se cuvine, care e pe m─âsura cuiva, care e potrivit cu... Nu-i vrednic pentru tine s─â omori voinici ca mine! ALECSANDRI, T. II 18.
VREDNIC├Ź vb. IV v. ├«nvrednici.
├«nvrednic├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ├«nvrednic├ę╚Öte, imperf. 3 sg. ├«nvrednice├í; conj. prez. 3 s─â ├«nvrednice├ísc─â
vr├ędnic adj. m., pl. vr├ędnici; f. vr├ędnic─â, pl. vr├ędnice
vrednic├ş (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. vrednic├ęsc, imperf. 3 sg. vrednice├í; conj. prez. 3 s─â vrednice├ísc─â
├«nvrednic├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ├«nvrednic├ęsc, imperf. 3 sg. ├«nvrednice├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ├«nvrednice├ísc─â
vr├ędnic adj. m., pl. vr├ędnici; f. sg. vr├ędnic─â, pl. vr├ędnice
vrednic├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. vrednic├ęsc, imperf. 3 sg. vrednice├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. vrednice├ísc─â
├ÄNVREDNIC├Ź vb. v. binevoi, merita.
VRÉDNIC adj. 1. v. harnic. 2. v. competent. 3. v. demn.
Vrednic Ôëá nedemn, nevrednic
vr├ędnic (-c─â), adj. ÔÇô 1. Demn, merituos. ÔÇô 2. Capabil. ÔÇô 3. Activ, muncitor, talentat. ÔÇô Var. vrenic. Megl. vreadnic. Sl. vr─Ľdin┼ş (Miklosich, Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg. vr─Ľden, cr. vrednik. Vernic, adj. ÔÇ×demnÔÇŁ, pe care Graur, BL, XIV, ├«l explic─â prin sl. v─Ľr─şnik┼ş ÔÇ×credinciosÔÇŁ, nu este altceva dec├«t var. lui vrenic. ÔÇô Der. (├«n)vrednici, vb. (a face demn, a face merituos; refl., a merita; refl., a se face demn de, a binevoi s─â); vrednicie, s. f. (merit; capacitate, demnitate; h─ârnicie); nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil); nevrednicie, s. f. (tic─âlo╚Öie).
A ├ÄNVREDNIC├Ź ~├ęsc tranz. A considera ca av├ónd merite; a trata cu considera╚Ťie. ~ cu un z├ómbet. /├«n + vrednicie
A SE ├ÄNVREDNIC├Ź m─â ~├ęsc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propozi╚Ťie complementar─â) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A g─âsi de cuviin╚Ť─â; a binevoi; a catadicsi. /├«n + vrednicie
VR├ëDNIC ~c─â (~ci, ~ce) 1) Care v─âde╚Öte demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucur─â de prestigiu; cu autoritate moral─â. 3) Care munce╚Öte mult ╚Öi cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vr─Ľdinu
├«nvrednic├Č v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, mÔÇÖai ├«nvrednicit a tr─âi AL.; 2. a condescinde; nici nu mÔÇÖa ├«nvrednicit s─â-mi r─âspunz─â.
vrednic a. 1. demn: vrednic de laud─â; 2. capabil: nu e vrednic s─â pl─âteasc─â; 3. harnic: albina vrednic─â. [Slovean VRIEDNIK, om demn, onest].
├«nvrednic├ęsc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumneze┼ş l-a ├«nvrednicit s─â domneasc─â peste 40 an─ş. V. refl. Ajung ├«n stare s─â, am posibilitate: nu mÔÇÖam ├«nvrednicit ├«nc─â s─â m─â duc s─â-l v─âd. V. vrednicesc.
vr├ędnic, -─â adj. (vsl. vr─şedin┼ş, bg. vr─şeden, a. ├«. cr., vr─şednik, om vrednic, rus. vr├ędny─ş, v─ât─âm─âtor). Capabil, ├«n stare (rar az─ş): nu e vrednic s─â pl─âteasc─â. Harnic: albin─â vrednic─â. Demn: vrednic de laud─â. Adv. A te purta vrednic. ÔÇô ├Än est ╚Öi vre─şnic (ca udm─â, u─şm─â), ├«n vest ╚Öi vrenic.
vrednic├ęsc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. ├«nvredn-.
învrednici vb. v. BINEVOI. MERITA.
VREDNIC adj. 1. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.) 2. bun, capabil, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 3. demn. (~ de luat în seamă.)
LE MOI EST HA├ĆSSABLE (fr.) eul este vrednic de ur─â ÔÇô Pascal, ÔÇ×Pens├ęesÔÇŁ, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transform─ârii eului ├«n centru al Universului, ├«n du╚Öman ╚Öi despot virtual al celorlal╚Ťi oameni. A fost aleas─â drept deviz─â de parnasieni.
UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei s─â fii iubit, fii vrednic de iubire ÔÇô Ovidiu, ÔÇ×Ars amandiÔÇŁ, 2, 519.
├«nvrednic├ş, ├«nvrednicesc vb. IV 1. Tranz. (Subiectul este Dumnezeu, pronia cereasc─â, iar complementul este omul) A g─âsi pe cineva vrednic ╚Öi a-i acorda harul divin, gra╚Ťia cereasc─â, favoarea de a avea parte de ceva. 2. Refl. A fi p─ârta╚Ö la harul dumnezeiesc. 3. Refl. A se dovedi vrednic, capabil de ceva. ÔÖŽ A avea cinstea, norocul s─â... ÔÖŽ A binevoi, a g─âsi de cuviin╚Ť─â s─â... ÔÇô Din pref. ├«n- + vrednic.

Vrednici dex online | sinonim

Vrednici definitie

Intrare: vrednic
vrednic adjectiv
Intrare: vrednici
vrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
Intrare: învrednici
vrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
învrednici conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv