vraiște definitie

13 definiții pentru vraiște

VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vraiș-] – Cf. vraf.
VRÁIȘTE s. f. Dezordine, neorânduială, harababură. ♦ (Adjectival) Care se află în dezordine, în neorânduială; fără stăpân, în voia sorții; (despre uși, ferestre) larg deschis; în lături. ◊ (Adverbial) Lucruri aruncate vraiște. [Pr.: vra-iș-] – Et. nec.
VRÁIȘTE s. f. Voie nestingherită, libertate.(care duce la dezordine); neorînduială, harababură. Nu intră cine poftește; la poartă nu-i vraiște ca înainte vreme. SADOVEANU, F. J. 14. Mai demult... grînele se treierau cu caii slobozi, în vraiște. PAMFILE, A. R. 204. Se duse în grădină să nu mai audă zgomot, să nu mai vadă vraiștea din casă. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (Adverbial) În dezordine, în neorînduială; fără stăpîn, în voia soartei. De ce să nu mă întorc?... auzi vorbă! O să-mi las eu averea vraiște? REBREANU, R. II 68. O Încăpere rămasă vraiște, cu ușile trîntite de vînt. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 120. Lîngă soba care-i mai totdeauna rece, sînt aruncate vraiște țoale vechi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Adjectival invar., despre uși, ferestre) Larg deschis, dat în lături. În salon era tăcere. Ușile erau vraiște. DUMITRIU, N. 52. Duhneala țuicii din pivnițile cu obloane vraiște. C. PETRESCU, A. R. 9. Poți dormi in liniște, cu ușile și ferestrele vraiște. BART, E. 326. Văz lumină la ferestrele din dos... și ferestrele vraiște. CARAGIALE, T. I 106. – Pronunțat: vra-iș-.
!vráiște1 (vraiș-) s. f., g.-d. art. vráiștii
*vráiște2 adv.
vráiște s. f. (sil. vra-iș-/vraiș-), g.-d. art. vráiștii
vráiște adv.1. Larg deschis, în lături. – 2. În dezordine, în neorînduială. Probabil din sl. vrĕšti „a zăcea”. Der. expresivă (Iordan, BF, II, 194) sau în loc de *vraviște „snopuri îngrămădite pe arie” (Tiktin), cf. vraf, pare dubioasă.
VRÁIȘTE adj. invar. și adverbial 1) Care este în mare dezordine; lăsat în voia soartei. 2) (despre uși, ferestre) Care este larg deschis. [Sil. vra-iș- și vraiș-] /Orig. nec.
vraiște adv. deschis peste tot: casele erau dărăpănate, uși, ferestre vraiște ISP. [Origină necunoscută].
vráiște f., pl. vrăiștĭ (vsl. *vrahište, d. vrahŭ, vraf). Evoluțiunea înțelesuluĭ a fost de la „treĭerare” la „cutreĭerare, loc deschis, casă pe unde poțĭ cutreĭera ca în arie”. V. vraf). Lucrurĭ aruncate claĭe peste grămadă, în dezordine. Loc orĭ casă în care poțĭ intra și cutreĭera fără să fiĭ oprit: casa asta-ĭ vraiște. – Și hraiște (nord), raiște și haiște (Olt. Ml.). V. hardughie.
vraiște Este socotit de obicei de origine necunoscută. Totuși s-au emis pînă acum mai multe ipoteze. TDRG presupune că trebuie să pornim de la un *vraviște derivat de la vrav, paralel cu vraf. Acad. Iorgu Iordan, BPh., II, p. 194, emite ipoteza unei origini onomatopeice. Ciorănescu preferă ca punct de plecare v. sl. вpѣшти „a arunca”. După părerea mea, cel mai aproape de adevăr este Scriban, care, corectînd ipoteza lui TDRG, propune să reconstruim un v. sl. vrahište derivat do la vrahŭ „vraf”. Uumai că nu văd de ce am recurge la o reconstruire în slavă, cînd ne putem descurca în românește: originalul vrah, corespondentul v. sl. вpaχъ, a avut fără îndoială circulație în românește, înainte de a fi fost înlocuit cu vraf (cf. în limba mai veche vîrh și altele asemănătoare); dealtfel la TDRG e inserată o formă bănățeană vrau. De la acest vrah s-a putut forma în românește *vrahiște, care a devenit lesne vraiște.
vráiște, adv. – 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. – Et. nec. (Șăineanu, MDA); cf. vraf (DEX); probabil din sl. vrěšti „a zăcea” (DER).
vráiște, adv. – 1. Larg deschis, în lături. 2. Dezordine, neorânduială. – Et. nec. (MDA).

vraiște dex

Intrare: vraiște
vraiște 2 g.-d. -e (numai) singular substantiv feminin
vraiște 1 g.-d. -i (numai) singular substantiv feminin
  • silabisire: vraiș-te