VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă.

VRĂȘMÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.

VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.

VRĂȘMÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.

VRĂJMÁȘ2, -Ă, vrăjmași, -e, adj. 1. (Despre persoane) Învrăjbit, dușmănos. De atunci țara se împărți în două tabere vrăjmașe. BĂLCESCU, O. I 255. Nu-s la inimă pizmaș, Ci pe Macovei vrăjmaș. TEODORESCU, P. P. 596. ♦ (Despre locuri, împrejurări, vreme etc.) Primejdios; potrivnic. Nu-mi pare cuminte să înnoptăm în asemenea locuri vrăjmașe. C. PETRESCU, A. 308. Cu nevoile noastre am întîrziat... sania rea, boii slabi, vremea vrăjmașă. MIRONESCU, S. A. 36. Pe aici vremea e tot vrăjmașă: de două zile ne bate o furtună grozavă. CARAGIALE, O. VII 19. 2. Rău, cîinos, hain, crud. Mult ești tînăr și gingaș, La inimă om vrăjmaș. BELDICEANU, P. P. 337. De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Strașnic, cumplit, grozav. Ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș, de nu mai știe vita cum să se-ntoarcă, să poată răsufla. CARAGIALE, la CADE. După o bătălie vrăjmașă de două ceasuri, elefantul omorî un cap al balaurului. GORJAN, H. II 25. ◊ (Adverbial) Vrăjmaș suflă pe cîmp vîntul ăsta înghețat. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Și-n detunătura puștilor căzu trăsnit, grămadă, cornistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunînd vrăjmaș atacul. MIRONESCU, S. A. 30. – Variantă: vrășmáș, -ă (RETEGANUL, P. I 40, ȘEZ. II 17) adj.

VRĂȘMÁȘ2, -Ă adj. v. vrăjmaș2.

vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe

vrăjmáș s. m., adj. m., pl. vrăjmáși; f. sg. vrăjmáșă, art. vrăjmáșa, g.-d. art. vrăjmáșei, pl. vrăjmáșe

VRĂJMÁȘ s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.

Vrăjmaș ≠ amic, prieten

VRĂJMÁȘ1 adv. Strașnic; grozav. /cf. vrajbă

VRĂJMÁȘ2 ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă dușmănie; care are o atitudine răuvoitoare; dușmănos; ostil. 2) (mai ales despre vreme) Care nu este prielnic; nefavorabil. /cf. vrajbă

vrăjmaș a. și m. dușman, ostil. [Tras din vrajmă].

vrăjmáș, -ă s. (d. vrajbă). Dușman: vrăjmaș de moarte. – Ca adj. e fals.

VRĂJMAȘ s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, inamic, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Un ~ de temut în luptă.) 2. adj. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)