VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. A dușmăni. Toți mă vrăjmășeau și voiau să-mi surpe drepturile. GANE, la CADE. ◊ Refl. reciproc. Pînă atunci n-o să vedem alta decît două-trei partide politice vrăjmășindu-se între dînsele. GHICA, la CADE.

vrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 să vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd

vrăjmășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășésc, imperf. 3 sg. vrăjmășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjmășeáscă; ger. vrăjmășínd

VRĂJMĂȘÍ vb. v. dușmăni.

A VRĂJMĂȘÍ ~ésc tranz. A trata ca pe un vrăjmaș; a dușmăni. /Din vrăjmaș

A SE VRĂJMĂȘÍ mă ~ésc intranz. A se afla în relații de vrăjmășie (unul cu altul); a se dușmăni; a se urî; a se dezbina; a se învrăjbi. /Din vrăjmaș

vrăjmășì v. a atenta la: soțul care a vrăjmășit vieața celuilalt.

2) vrăjmășésc v. tr. Vrăjbesc, dușmănesc. – Vechĭ și -ășuĭesc.

VRĂJMĂȘI vb. a (se) dușmăni, a (se) urî, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (De ce se ~ atît?)