vrăjitor definitie

10 definiții pentru vrăjitor

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.
VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (În basme și în superstiții) Persoană care face vrăji, care se ocupă cu vrăjitoria. Te urmară pașii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei. EFTIMIU, Î. 105. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriei lui energii. ANGHEL, PR. 58. Bătrîna Canidie, vestita vrăjitoare, I-a spus ca să se ude în șepte nopți pe trup Cu sînge de năpîrcă. ALECSANDRI, T. II 201. ◊ (Adjectival) Mi-a părut foarte rău că n-am putut afla ce-a făcut Irina, baba vrăjitoare, la groapa Iepii. SADOVEANU, O. VIII 197. Cîte muieri vrăjitoare Și babe descîntătoare, Toate vie să-mi descînte. POP.
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri
VRĂJITÓR s. 1. (rar) șaman, taumaturg, (pop.) descântător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vâlfă. 2. mag, magician, (rar) taumaturg, (pop.) vraci.
VRĂJITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care vrăjește; om care face vrăji; mag. /a vrăji + suf. ~tor
vrăjitor m. fermecător.
vrăjitór, -oáre s., pl. f. orĭ, ca ursitorĭ, privighetorĭ. Vest. Fărmăcător, -oare (care face farmece). – Ca adj., pl. f. oare: femeĭ vrăjitoare. V. bahorniță.
VRĂJITOR s. 1. (rar) șaman, (pop.) descîntător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vîlfă. 2. mag, magician.

vrăjitor dex

Intrare: vrăjitor
vrăjitor admite vocativul substantiv masculin