VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie, vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță.

VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie; vrăbioară (1). [Pr.: -bi-u-] – Vrabie + suf. -uță.

VRĂBIÚȚĂ, vrăbiuțe, s. f. Diminutiv al lui vrabie. Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal. ALECSANDRI, P. P. 317.

vrăbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe

vrăbiúță s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. vrăbiúței; pl. vrăbiúțe

VRĂBIÚȚĂ s. (ORNIT.) vrăbioară, (reg.) păsărică.

VRĂBIUȚĂ s. (ORNIT.) vrăbioară, (reg.) păsărică.

vrăbiuță, vrăbiuțe s. f. (dim.) 1. prostituată tânără. 2. femeie firavă, plăpândă, pipernicită.