VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară.

VRĂBIOÁRĂ, vrăbioare, s. f. 1. Vrăbiuță. 2. Bucată de carne de vită din regiunea șalelor; friptură preparată din această carne. [Pr.: -bi-oa-] – Vrabie + suf. -ioară.

VRĂBIOÁRĂ1, vrăbioare, s. f. Vrăbiuță. Să mă fac d-o vrăbioară Să-i mănînc din colivioară, Să-i beau vin din năstrăpioară. TEODORESCU, P. P. 328.

VRĂBIOÁRĂ2, vrăbioare, s. f. Bucată de carne de vită din regiunea rinichilor; friptură preparată din această carne. V. antricot.

vrăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre

vrăbioáră s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. vrăbioárei; pl. vrăbioáre

VRĂBIOÁRĂ s. v. vrăbiuță.

VRĂBIOÁRĂ ~e f. (diminuitiv de la vrabie) 1) Pui de vrabie. 2) Bucată de carne de vită (fără oase) din care se prepară, în special, friptură. [Sil. -bi-oa-] /vrabie + suf. ~oară

vrăbioáră (oa dift.) f., pl. e (dim. d. vrabie). Partea cărniĭ de vacă de la spată (de la omoplat). Friptură din asemenea carne. V. fleĭcă.

VRĂBIOARĂ s. (ORNIT.) vrăbiuță, (reg.) păsărică.

vrăbioară, vrăbioare s. f. (dim.) prostituată.