votru definitie

10 definiții pentru votru

VÓTRU, votri, s. m. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĭ, votrĭ.
VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĩ, votrĩ.
VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Regional) Persoană care mijlocește o căsătorie. O cunoscu îndată că era voatra care votrise pe Chiva. MARIAN, NU. 97. 2. (Învechit) Codoș, proxenet. Acum mi se poruncește să fiu codoș și pezevenghi, adică votru. ODOBESCU S. I 276.
vótru (reg.) (vo-tru) s. m., art. vótrul; pl. vótri, art. vótrii
vótru s. m. (sil. -tru), art. vótrul; pl. votri, art. vótrii
VÓTRU s. v. codoș, mijlocitor, pețitor, proxenet.
vótru (-ri), s. m.1. Codoș, proxenet. – 2. (Trans.) Pețitor. – Var. Mold. hotru, Banat motru și der. Origine incertă. Pare să depindă de sb. motriti „a privi”, dar rezultatele rom. nu sînt clare. Legătura cu sl. votrĭ „fierar”Tiktin) nu pare mai convingătoare. Poate metateza lui *vrotu (vrut) < a vrea, cf. vruță „codoașă”. – Der. votri, vb. (a codoși; Mold., a critica, a insulta; Trans., a aranja o căsătorie); votrie (var. votrenie), s. f. (codoșlîc). Cf. Iordan, BF, IX, 122.
votru s. v. CODOȘ. MIJLOCITOR. PEȚITOR. PROXENET.
vótru, votri, s.m. – (reg.; înv.) 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet. „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea, 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).
vótru, -i, s.m. – 1. Lotru, tâlhar. 2. Bărbat afemeiat. 3. Proxenet: „Târgu l-am înconjurat / Și pe votru l-am aflat” (Bârlea 1924: 88). – Cf. sl. vǔtrǐ, votrǐ (DEX).

votru dex

Intrare: votru
votru substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: vo-tru