Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru voroavă

VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Cuvânt, discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).
VOROÁVĂ, voroave, s. f. (Învechit și regional) 1. Vorbă, cuvînt. Ce limbă așa de îndestulată în voroave... să poată împodobi atîte răsipe a vrăjmașilor. ARHIVA R. I 40. 2. Convorbire, conversație; vorbă (4). Îndelungată voroavă... au avut amîndoi. DRĂGHICHI, R. 16. 3. Cuvîntare, discurs. Și cu aceasta fîrși el voroava. BUDAI-DELEANU, Ț. 367. ◊ Expr. A apuca voroava = a lua cuvîntul. Iar apucînd Gogoman voroava – «Luminate doamne! în țara toată... știm că ț-au răzbătut slava». BUDAI-DELEANU, Ț. 106.
voroávă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
voroávă s. f., g.-d. art. voroávei; pl. voroáve
VOROÁVĂ s. v. afirmație, alocuțiune, conversație, convorbire, cuvânt, cuvântare, declarație, dialog, discurs, discuție, mărturisire, relatare, spusă, termen, vorbă, zisă.
voroavă f. Mold. Tr. vorbă. [Și vechiu-rom. voroavă, convorbire („după voroava ce au avut Șerban-Vodă cu Cantemir-Vodă”, Neculcea), ce pare de aceeaș origină cu vorbă (printr’un intermediar rusesc)].
voroávă f., pl. e (var. din vorbă, pintr’un intermediar rusesc). Mold. Trans. Vechĭ. Vorbă, convorbire, discusiune.
voroa s. v. AFIRMAȚIE. ALOCUȚIUNE. CONVERSAȚIE. CONVORBIRE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DECLARAȚIE. DIALOG. DISCURS. DISCUȚIE. MĂRTURISIRE. RELATARE. SPUSĂ. TERMEN. VORBĂ. ZISĂ.
VOROÁVĂ, b. (Dm), < subst. (vorbă); Vorovești s. (Dm).

Voroavă dex online | sinonim

Voroavă definitie

Intrare: voroavă
voroavă substantiv feminin
Intrare: Voroavă
Voroavă