6 definiții pentru vornicire
VORNICÍ, vornicesc,
vb. IV. I.
Intranz. (
Înv.) A îndeplini funcția de vornic (
1).
2. Tranz. (
Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din
vornic. VORNICÍ, vornicesc,
vb. IV.
1. Intranz. (
Înv.) A îndeplini funcția de vornic (
1).
2. Tranz. (
Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din
vornic. VORNICÍ, vornicesc,
vb. IV.
1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, V. 252.
2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.
vornicí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. vornicésc,
imperf. 3
sg. vorniceá;
conj. prez. 3 să vorniceáscă
vornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorniceáscă A VORNICÍ ~ésc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic Vornicire dex online | sinonim
Vornicire definitie
Intrare: vornici
vornici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a