VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, V. 252. 2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.

vornicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 să vorniceáscă

vornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicésc, imperf. 3 sg. vorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorniceáscă

A VORNICÍ ~ésc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic