VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă.

VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă.

VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Învechit) Soția vornicului. Peste vale, la o casă, Să jăluia o vorniceasă, C-o bătut-o vornicu Să spuie ibovnicii. ȘEZ. VII 111. 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, care o însoțește la cununie și care are diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă. Vornicesele... strîng blidele. SEVASTOS, N. 309.

vorniceásă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése

vorniceásă s. f., g.-d. art. vornicései; pl. vornicése

VORNICEÁSĂ s. vătășiță, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv., Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.)

VORNICEÁSĂ s. v. primăreasă, primăriță.

VORNICEÁSĂ ~ése f. înv. Soție a vornicului. /vornic + suf. ~easă

vorniceásă f., pl. ese. Soție de vornic. Drușcă (la cununie și la uncrop).

vorniceasă s. v. PRIMĂREASĂ. PRIMĂRIȚĂ.

VORNICEASĂ s. vătășiță, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv., Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.)