Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru vorbitor

VORBIT├ôR, -O├üRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. ╚Öi f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbe╚Öte; care folose╚Öte limbajul articulat. ÔÖŽ Care vorbe╚Öte pl─âcut (╚Öi mult); vorb─âre╚Ť, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. ╚Öi f. 1. Persoan─â care vorbe╚Öte, care folose╚Öte limbajul articulat. ÔÖŽ Persoan─â care poveste╚Öte, care discut─â cu al╚Ťii. 2. Orator, conferen╚Ťiar. III. S. n. Camer─â special─â destinat─â ├«ntrevederilor dintre o persoan─â aflat─â ├«ntr-un internat, ├«ntr-un c─âmin etc. ╚Öi cineva venit din afar─â. ÔÇô Vorbi + suf. -tor (III dup─â fr. parloir).
VORBIT├ôR, -O├üRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbe╚Öte; care folose╚Öte limbajul articulat. ÔÖŽ Care vorbe╚Öte pl─âcut (╚Öi mult); vorb─âre╚Ť, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. ╚Öi f. 1. Persoan─â care vorbe╚Öte, care folose╚Öte limbajul articulat. ÔÖŽ Persoan─â care poveste╚Öte, care discut─â cu al╚Ťii. 2. Orator, conferen╚Ťiar. III. S. n. Camer─â special─â destinat─â ├«ntrevederilor dintre o persoan─â aflat─â ├«ntr-un internat, ├«ntr-un c─âmin etc. ╚Öi cineva venit din afar─â. ÔÇô Vorbi + suf. -tor (III dup─â fr. parloir).
VORBIT├ôR3, -O├üRE, vorbitori, -oare, s. m. ╚Öi f. 1. Persoan─â care vorbe╚Öte (o anumit─â limb─â), care are facultatea de a vorbi, care folose╚Öte limbajul articulat. Afixul poate fi str─âin, dar, deoarece ├«ntre timp a devenit productiv ├«n rom├«ne╚Öte, vorbitorul nu-╚Öi mai d─â seama c─â e nou. GRAUR, F. L. 116. 2. Persoan─â care poveste╚Öte, care converseaz─â, se ├«ntre╚Ťine, discut─â cu al╚Ťii. Vorbeau, ╚Öi atunci c├«te un abur str─âveziu se ridica deasupra vorbitorilor. DUMITRIU, N. 164. ÔÖŽ Orator, conferen╚Ťiar. Me╚Öterul Roman nu era vorbitor bun. GALAN, Z. R. 85. Vorbitorul ├«╚Öi sf├«r╚Öise cuv├«ntarea ╚Öi acum era aplaudat. CAMIL PETRESCU, O. I 196.
VORBIT├ôR2, -O├üRE, vorbitori, -oare, adj. 1. Care vorbe╚Öte; care are facultatea de a vorbi, care folose╚Öte limbajul articulat. Cu cre╚Ötetele albe, preo╚Ťi cu pleata rar─â Trezeau din codri ve╚Önici, din pace secular─â, Mii roiuri vorbitoare curg├ónd spre vechea Rom─â. EMINESCU, O. I 91. Mur─â╚Ö, Mur─â╚Ö, ap─â lin─â, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum e╚Öti de merg─âtoare, Eu cu drag te-a╚Ö ├«ntreba N-ai v─âzut pe b─âdi╚Ťa? JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 136. 2. Care vorbe╚Öte pl─âcut, care are darul vorbirii; comunicativ. Dintre to╚Ťi obi╚Önui╚Ťii casei, acela care p─âru a prinde mai bine intimit─â╚Ťi fu generalul, om ├«nc─â t├«n─âr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71. Ea-i n─âltu╚Ť─â, ml─âdioar─â... ╚śi-i frumoas─â vorbitoare, ╚śi de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301. 3. Care are convingere f─âr─â cuvinte, evident, edificator. Afirma╚Ťia noastr─â se bazeaz─â pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.
VORBIT├ôR1, vorbitoare, s. n. 1. Camer─â special─â ├«n c─âmine, ├«n caz─ârmi etc., destinat─â ├«ntrevederilor celor interna╚Ťi cu persoane venite din afar─â. Trece╚Ťi la vorbitor, zice gardianul. V. ROM. decembrie 1953, 174. 2. Difuzor pentru amplificarea vocii.
vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitór2 (cameră) s. n., pl. vorbitoáre
vorbitór adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; f. sg. și pl. vorbitoáre
vorbitór (cameră) s. n., pl. vorbitoáre
VORBIT├ôR adj., s. 1. adj. (rar) cuv├ónt─âre╚Ť, cuv├ónt─âtor. (Fiin╚Ť─â ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunic─â un mesaj.) 3. s. v. conferen╚Ťiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.
VORBITÓR adj. v. comunicativ, concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.
VORBIT├ôR2 ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) m. ╚Öi f. 1) Persoan─â care are darul de a vorbi frumos ╚Öi liber ├«n public; orator. 2) Persoan─â care poveste╚Öte sau ├«ntre╚Ťine o conversa╚Ťie. /a vorbi + suf. ~tor
VORBIT├ôR1 ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) 1) ╚Öi substantival Care vorbe╚Öte; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuv├ónt─âtor. Fiin╚Ť─â ~oare. 2) rar Care constituie o dovad─â serioas─â; care vorbe╚Öte de la sine; semnificativ; elocvent; gr─âitor. Argument ~. /a vorbi + suf. ~tor
VORBITÓR3 ~oáre n. Sală specială pentru întrevederi și convorbiri; parloar. /a vorbi + suf. ~tor
vorbitor a. și m. care vorbește.
vorbit├│r, -o├íre adj. Care vorbe╚Öte: papagalu e o pas─âre vorbitoare. S. m. ╚Öi f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Camer─â destinat─â vorbiri─ş (conversa╚Ťiuni─ş) p─ârin╚Ťilor cu elevi─ş ├«ntrÔÇÖun internat.
VORBITOR adj., s. 1. adj. (rar) cuv├«nt─âre╚Ť, cuv├«nt─âtor. (Fiin╚Ť─â ~.) 2. s. conferen╚Ťiar, orator, (rar) cuv├«nt─âtor. (Un ~ bine documentat.) 3. adj. sonor, vorbit. (Film ~.) 4. s. parloar, (├«nv.) parlatoriu. (~ la un c─âmin.)
vorbitor adj. v. COMUNICATIV. CONCLUDENT. CONVINGĂTOR. DECISIV. EDIFICATOR. ELOCVENT. EXPANSIV. GRĂITOR. HOTĂRÎTOR. ILUSTRATIV. PILDUITOR. PRIETENOS. PUTERNIC. SERIOS. SOCIABIL. SOLID. TARE. TEMEINIC. VOLUBIL.
VORBIT├ôR s. m. (< vorbi + suf. -tor): cel care folose╚Öte limbajul articulat; cel care vorbe╚Öte cu al╚Ťii; locutor, emi╚Ť─âtor. ÔŚŐ ~ unil├şngv (monol├şngv): v. care folose╚Öte o singur─â limb─â (pe cea matern─â). ÔŚŐ ~ bil├şngv: v. care poate folosi, dup─â nevoi, dou─â limbi ÔÇô limba matern─â ╚Öi o limb─â str─âin─â. ÔŚŐ ~ tril├şngv: v. care poate folosi, dup─â nevoi, trei limbi ÔÇô limba matern─â ╚Öi dou─â limbi str─âine. ÔŚŐ ~ poligl├│t: v. care folose╚Öte mai multe limbi. Mul╚Ťi lingvi╚Öti au fost v. poliglo╚Ťi. Se ╚Ötie, de exemplu, c─â lingvistul danez Rasmus Kristian Rask cuno╚Ötea peste 200 de limbi, dintre acestea vorbind un num─âr impresionant de mare. Tot un v. poliglot de performan╚Ť─â a fost ╚Öi domnitorul rom├ón Dimitrie Cantemir.
a b─âga vorbitor expr. (de╚Ť.) 1. a sta de vorb─â, a p─âl─âvr─âgi. 2. a preveni pe cineva de iminen╚Ťa unui pericol.

Vorbitor dex online | sinonim

Vorbitor definitie

Intrare: vorbitor (adj.)
vorbitor 1 adj. adjectiv
Intrare: vorbitor (s.n.)
vorbitor 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: vorbitor (s.m.)
vorbitor 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin