Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

55 defini╚Ťii pentru vorbire

VORB├Ź, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte g├ónduri, sentimente, inten╚Ťii; a spune, a zice, a gr─âi. ÔŚŐ Expr. A vorbi ├«n barb─â = a vorbi ├«ncet, a morm─âi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi f─âr─â convingere, ╚Öov─âielnic, evaziv. ÔÖŽ Tranz. A rosti cuvinte. ÔŚŐ Expr. A vorbi vrute ╚Öi nevrute (sau verzi ╚Öi uscate, c├óte-n lun─â ╚Öi-n stele) = a vorbi multe ╚Öi de toate; a flec─âri, a p─âl─âvr─âgi, a sporov─âi. ÔÖŽ A se adresa cuiva. ├Äi vorbesc ╚Öi nu-mi r─âspunde. ÔŚŐ A se exprima ├«ntr-o anumit─â limb─â. ÔÖŽ A-╚Öi spune cuv├óntul, a-╚Öi exprima voin╚Ťa. ÔÖŽ Fig. A face dovad─â, a adeveri, a atesta, a confirma. O imens─â cantitate de fapte, care toate vorbesc ├«n acela╚Öi sens. ÔÖŽ Fig. A pleda ├«n favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorb─â; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. ╚Öi intranz. A se sf─âtui, a se ├«nvoi, a se ├«n╚Ťelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ╚Ťine un discurs. ÔÇô Din vorb─â.
VORB├ŹRE, vorbiri, s. f. 1. Ac╚Ťiunea de a vorbi ╚Öi rezultatul ei; folosire a limbii ├«n procesul de comunicare ├«ntre membrii unei anumite colectivit─â╚Ťi; vorbit1. ÔÖŽ Limbaj. ÔŚŐ Vorbire sintetic─â = vorbire generat─â de un sintetizor de vorbire. ÔÖŽ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limb─â, grai. 3. (├Änv.) Cuv├ónt; men╚Ťiune. ÔÇô V. vorbi.
VORB├Ź, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte g├ónduri, sentimente, inten╚Ťii; a spune, a zice, a gr─âi. ÔŚŐ Expr. A vorbi ├«n barb─â = a vorbi ├«ncet, a morm─âi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi f─âr─â convingere, ╚Öov─âielnic, evaziv. ÔÖŽ Tranz. A rosti cuvinte. ÔŚŐ Expr. A vorbi vrute ╚Öi nevrute (sau verzi ╚Öi uscate, c├óte-n lun─â ╚Öi-n stele) = a vorbi multe ╚Öi de toate; a flec─âri, a p─âl─âvr─âgi, a sporov─âi. ÔÖŽ A se adresa cuiva. ├Äi vorbesc ╚Öi nu-mi r─âspunde. ÔÖŽ A se exprima ├«ntr-o anumit─â limb─â. ÔÖŽ A-╚Öi spune cuv├óntul, a-╚Öi exprima voin╚Ťa. ÔÖŽ Fig. A face dovad─â, a adeveri, a atesta, a confirma. O imens─â cantitate de fapte, care toate vorbesc ├«n acela╚Öi sens. ÔÖŽ Fig. A pleda ├«n favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorb─â; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. ╚Öi intranz. A se sf─âtui, a se ├«nvoi, a se ├«n╚Ťelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ╚Ťine un discurs. ÔÇô Din vorb─â.
VORB├ŹRE, vorbiri, s. f. 1. Ac╚Ťiunea de a vorbi ╚Öi rezultatul ei; folosire a limbii ├«n procesul de comunicare ├«ntre membrii unei anumite colectivit─â╚Ťi; vorbit1. ÔÖŽ Limbaj. ÔŚŐ Vorbire sintetic─â = vorbire generat─â de un sintetizator de vorbire. ÔÖŽ Fel de a vorbi, mod de a se exprima. 2. Limb─â, grai. 3. (├Änv.), Cuv├ónt; men╚Ťiune. ÔÇô V. vorbi.
VORB├Ź, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte g├«nduri, sentimente, inten╚Ťii; a spune, a zice, a se exprima. Las-o pe ea s─â vorbeasc─â, omule. DUMITRIU, N. 244. Vorbi ├«ncet, ca ╚Öi cum ├«i era team─â de ceva. SADOVEANU, O. VII 148. Vreau s─â vorbesc ╚Öi nu-n╚Ťelege nime, Se-ntorc ├«n m├«ne g├«ndurile iar. D. BOTEZ, P. O. 10. Z├«na se purt─â cu mare bun─â-cuviin╚Ť─â ╚Öi vorbi astfel ├«nc├«t robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. S─â l─âsa╚Ťi s─â vorbesc eu pentru toate. CREANG─é, P. 9. ÔŚŐ Expr. A vorbi de funie ├«n casa sp├«nzuratului v. funie. A vorbi aiurea (sau ├«ntr-aiurea) v. aiurea. A vorbi cu jum─âtate de gur─â (sau cu gura jum─âtate) v. gur─â (I 3). A vorbi ca din carte (sau ca o carte) v. carte (I 1). A vorbi cu pere╚Ťii (sau pere╚Ťilor) v. perete (1). A vorbi p─âs─âre╚Öte v. p─âs─âre╚Öte. A vorbi de-a b─â╚Ťul v. b─â╚Ť (1). A vorbi ├«n bobote (sau ├«n dodii) v. bobot, dodii. A vorbi al─âturi cu drumul v. al─âturi (1). A vorbi f─âr─â miez v. miez (2). A vorbi ├«n t├«lcuri v. t├«lc. A vorbi ├«n barb─â = a vorbi numai pentru sine, ├«ncet, morm─âit. Vorbea ├«n barb─â cu glas ad├«nc. DUMITRIU, P. F. 45. A vorbi cu gura altuia = a vorbi ├«ncet, f─âr─â convingere, evaziv, ╚Öov─âielnic. Se uita la d├«nsul chiondor├«╚Ö ╚Öi ├«i vorbea cu gura altuia, cum se zice. ISPIRESCU, U. 82. A vorbi cu sufletul la gur─â v. gur─â (I 1). A vorbi de sus v. sus (1). A vorbi soacrei s─â priceap─â nora = a face aluzie la o ter╚Ť─â persoan─â prezent─â, adres├«ndu-te formal interlocutorului; a bate ╚Öaua ca s─â priceap─â iapa, v. iap─â. ÔŚŐ Fig. Bol╚Ťile p─âdurilor parc─â vorbesc ╚Öi ele. VLAHU╚Ü─é, O. A. II 166. Trandafirul cel ├«nfocat, crinii de argint, l─âcr─âmioarele sure ca m─ârg─âritariul, mironosi╚Ťele viorele ╚Öi florile toate s-adunar─â, vorbind fiecare ├«n mirosul ei. EMINESCU, N. 29. ÔŚŐ Tranz. ├Änc─â un cuv├«nt, ├«mp─ârate... ÔÇô Vorbe╚Öte-l, b─âiete! VISSARION, B. 331. Vai de mine, mo╚Ö Nichifor, ce vorbe╚Öti? CREANG─é, P. 132. (Cu complement intern) Dou─â vorbe s─â vorbesc, Inima s─â-mi r─âcoresc. ╚śEZ. I 48. (Expr.) A vorbi pe cineva (de r─âu) = a spune vorbe rele despre cineva, a cleveti, a calomnia, a b├«rfi. C├«te vorbe mi-aud eu! To╚Ťi fra╚Ťii m─â vorbesc de r─âu. CO╚śBUC, P. I 118. Se zice c─â te vorbe╚Öte cineva de r─âu. CREANG─é, A. 35. Lumea prin t├«rg o vorbe╚Öte. PANN, P. V. I 83. Asear-am auzit Maic─â-ta cum m-a vorbit. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 272. Ruda c─â te nec─âje╚Öte ╚Öi vecinul te vorbe╚Öte. ALECSANDRI, P. P. 356. A vorbi (pe cineva) de bine v. bine2 (2). A vorbi (c├«te) vrute ╚Öi nevrute (sau (la) verzi ╚Öi uscate sau c├«te-n lun─â ╚Öi ├«n stele) = a vorbi multe ╚Öi de toate; a flecari, a sporov─âi. A ├«nchis repede u╚Öa ╚Öi a ├«nceput s─â vorbeasc─â vrute ╚Öi nevrute. PETRESCU, C. V. 120. Se str├«nser─â to╚Ťi de vorbea la verzii ╚Öi uscate. ISPIRESCU, L. 67. (Rar) Mare ai vorbit-o! = ai spus vorb─â mare, lucru important. Ea se m─ârit─â! ÔÇô Mare-ai vorbit-o dumneata! SBIERA, P. 201. ÔŚŐ Refl. impers. Nu li s-a ├«nt├«mplat s─â aud─â m─âcar vorbindu-se vreodat─â despre aceasta. CREANG─é, P. 92. ÔÖŽ A se adresa cuiva. ├Äi vorbesc ╚Öi nu-mi r─âspunde. CO╚śBUC, P. I 49. Da Gruia o auzi, C─âtr─â d├«nsa ├«i vorbi. ╚śEZ. IV 9. ÔÖŽ (Construit cu adverbe derivate de la nume de popoare) A se exprima ├«n limba unui anumit popor. Vorbe╚Öte bine fran╚Ťuze╚Öte. ÔŚŐ Tranz. (Cu complementul ┬źlimba┬╗) ├Äncepu s─â-╚Öi povesteasc─â via╚Ťa ╚Öi peripe╚Ťiile prin care a trecut, vorbind o limb─â greceasc─â amestecat─â cu vorbe rom├«ne╚Öti ╚Öi fran╚Ťuze╚Öti. BART, E. 272. ├Änv─â╚Ťau pe cocona╚Öi s─â vorbeasc─â limba Fanarului cu vod─â ╚Öi cu marele postelnic c├«nd s-or face mari. GHICA, S. A. 106. ÔÖŽ A-╚Öi spune cuv├«ntul, a-╚Öi exprima voin╚Ťa. Cel care aducea ceva cu totul nou... ├«n poezie era Maiakovski. ├Än versurile lui vorbea ┬źo clasa ├«n atac┬╗, proletariatul, for╚Ťa nou─â a istoriei. BENIUC, P. 47. ÔŚŐ Fig. C├«nd sabia vorbe╚Öte, ├«nceteaz─â sfatul! DELAVRANCEA, O. II 242. ÔÖŽ Fig. A face dovad─â, a atesta, a adeveri, a confirma. Mii ╚Öi mii de documente ╚Öi fotografii... vorbesc de lupta dus─â ├«n ilegalitate de partid. STANCU, U.R.S.S. 59. Am putea s─â str├«ngem o imens─â cantitate de fapte, care toate vorbesc ├«n acela╚Öi sens. GHEREA, ST. CR. II 52. ÔÖŽ Fig. A pleda ├«n favoarea cuiva. Toat─â cariera ta vorbe╚Öte pentru tine. C. PETRESCU. C. V. 109. 2. Intranz. A sta de vorb─â, a se ├«ntre╚Ťine, a t─âif─âsui; a discuta. Am vorbit a╚Öa cum vorbesc doi solda╚Ťi care se v─âd prima oar─â. SAHIA, N. 79. Au ├«nceput a vorbi ele ├«n de ele. CREANG─é, P. 210. VinÔÇÖ, mindro, de m─â petrece P├«n─â-n fundul gr─âdinii, Unde-am vorbit mai ├«nt├«i. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 298. Cu ple╚Öuvul c├«nd vorbe╚Öti, tigv─â s─â nu pomene╚Öti. ÔŚŐ Tranz. Pe urm─â au vorbit cifre ╚Öi calcule. C. PETRESCU, R. DR. 249. Se puser─â la vorb─â ╚Öi nici ei nu ╚Ötiau ce vorbesc. ISPIRESCU, L. 35. ├Äi spunea cu cine are s─â se ├«nt├«lneasc─â ╚Öi ce s─â vorbeasc─â. CREANG─é, P. 25. Oameni vrednici ca s─â ╚Öaz─â ├«n zidirea sfintei Golii... Ne fac legi ╚Öi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. EMINESCU, O. I 150. ÔÖŽ Refl. impers. A se comenta, a se discuta. De o bucat─â de vreme se vorbea ├«n sat despre dragostea lui Grigore ╚Ü├«ntil─â pentru fata lui Ilie Bujor. SADOVEANU, O. VII 303. L─âcomia hulpav─â cu care m├«nca ori lua ├«n st─âp├«nire ceva ┬źal altuia┬╗ au f─âcut s─â se vorbeasc─â zeci de ani despre d├«nsul. id. E. 120. 3. Refl. reciproc. A se sf─âtui, a se ├«n╚Ťelege; a se ├«nvoi. Zmeoaica se vorbi cu fiul s─âu s─â mai fac─â ├«nc─â o-ncercare. ISPSIRESCU, L. 20. Ei la f├«nt├«n─â s-au ├«nt├«lnit ╚śi s-au vorbit. ╚śEZ. XIII 145. M├«ndru╚Ťii-i mul╚Ťumea ╚śi cu d├«nsa se vorbea. TEODORESCU, P. P. 556. M─âri, se vorbir─â, Ei se sf─âtuir─â... ALECSANDRI, P. P. 1. ÔŚŐ Intranz. La noapte, m─â, c├«nd s-o trage clopotul, s─â vin─â to╚Ťi acilea s─â vorbim. DUMITRIU, N. 29. Ani vorbit cu doi feciori S─â-mi trimit─â pe╚Ťitori. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 447. 4. Intranz. A face o expunere; a ╚Ťine un discurs, o cuv├«ntare. ├Äl asculta pe unul care vorbea descoperind cu uimire, ├«n ce spunea, lucruri la care s-ar fi putut g├«ndi ╚Öi el. DUMITRIU, N. 97. Trebuie s─â vorbesc. Este ordin s─â vorbesc despre Serdici. SAHIA, N. 120. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu sl─âvindu-te pe tine. lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I 134. ÔŚŐ Expr. A vorbi liber v. liber (6) ÔŚŐ Fig. O carte vorbe╚Öte copiilor despre ├«nsemn─âtatea zilei de 1 Mai. STANCU, U.R.S.S. 34.
VORB├ŹRE, vorbiri, s. f. 1. Ac╚Ťiunea de a vorbi ╚Öi rezultatul ei. 1. G├«nd, idee exprimat─â prin cuvinte; p. ext. discurs, cuv├«ntare. Vorbirea lui Zaharia Duhu fusese pe ├«n╚Ťelesul ╚Öefului de sta╚Ťie. C. PETRESCU, A. 307. ├Än fuga vorbirii ├«╚Öi vedea g├«ndurile ├«nainte de a le rosti, cum r─âsar ╚Öi se ├«n╚Öir─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 64. Parte de vorbire v. parte (2). Vorbire direct─â v. direct (2). Vorbire indirect─â v. indirect (2). ÔŚŐ Expr. A avea darul vorbirii v. dar (II 1). ÔÖŽ Fel de a vorbi, de a se exprima. Vorbirea unui mare num─âr de oameni, instrui╚Ťi sau neinstrui╚Ťi, se caracterizeaz─â printr-o foarte slab─â pronun╚Ťare a lui i final. IORDAN, L. R. 205. Vorbirea bolnavului este monoton─â, nu schimb─â de loc intona╚Ťia cuvintelor. PARHON, O. A. I 266. M─â g├«ndeam la prietinul meu de alt─âdat─â... cu vorbirea n─âvalnic─â ╚Öi ├«ncurcat─â. SADOVEANU, O. VIII 17. ÔÖŽ Limbaj. Engels a ar─âtat c─â, ├«n aceast─â faz─â a omenirii, vorbirea articulat─â s-a n─âscut ├«n procesul muncii. ROSETTI, S. L. 7. 2. Limb─â, grai. Cronicarii ╚Öi al╚Ťi autori moldoveni se l─âsau influen╚Ťa╚Ťi, evident f─âr─â o inten╚Ťie special─â, de vorbirea munteneasc─â, socotit─â de ei mai corect─â. IORDAN, L. R. 185. ╚ścoala ╚Öi alte ├«mprejur─âri au adus, ├«n dou─â genera╚Ťii, ├«n vorbirea curent─â a s─âtenilor, vocabule care nu se auzeau ├«nainte de 1900. SADOVEANU, E. 34. 3. (├Änvechit) Convorbire, conversa╚Ťie, discu╚Ťie. ├Äncepus─â o vorbire intim─â cu el. EMINESCU, N. 58. Cu c├«t ne suiam pe coast─â, cu at├«t vorbirea noastr─â devenea mai aprins─â. GHICA, S. A. 148. 4. (├Änvechit) Cuv├«nt, vorb─â; men╚Ťiune. ├Än textul publicat de Kossuth nu se afl─â nici un cuv├«nt despre garan╚Ťiile ├«n favoarea Transilvaniei ╚Öi a Banatului, precum nici vorbirea ce se f─âcea despre Bucovina ├«n schi╚Ťa de proiect. GHICA, A. 618.
vorb├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. vorb├ęsc, imperf. 3 sg. vorbe├í; conj. prez. 3 s─â vorbe├ísc─â
vorb├şre s. f., g.-d. art. vorb├şrii; pl. vorb├şri
vorb├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. vorb├ęsc, imperf. 3 sg. vorbe├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. vorbe├ísc─â
vorb├şre s. f., g.-d. art. vorb├şrii; pl. vorb├şri
VORB├Ź vb. 1. a articula, a gr─âi, a pronun╚Ťa, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a ble╚Öti. (N-a ~ un cuv├ónt.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuv├ónta, a gl─âsui, a gr─âi, (├«nv.) a gl─âsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se ├«ntre╚Ťine, (rar) a convorbi, (pop. ╚Öi fam.) a sf─âtui, (├«nv. ╚Öi reg.) a b─âs─âdi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (├«nv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferen╚Ťia. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.
VORB├ŹRE s. 1. v. limbaj. 2. v. vorb─â. 3. v. exprimare.
VORB├ŹRE s. v. alocu╚Ťiune, cuv├ónt, cuv├óntare, dialect, discurs, termen, vorb─â.
A vorbi Ôëá a t─âcea
Vorbire Ôëá t─âcere
A VORB├Ź ~├ęsc 1. tranz. (g├ónduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a gr─âi. ~ frumos. ÔŚŐ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber ╚Öi corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumit─â limb─â. ~ engleze╚Öte. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorb─â. 5) A ╚Ťine un discurs, o conferin╚Ť─â. /Din vorb─â
A SE VORB├Ź m─â ~├ęsc intranz. A c─âdea la ├«nvoial─â; a se ├«n╚Ťelege. S-au ├«nt├ólnit ╚Öi s-au vorbit. /Din vorb─â
VORB├ŹRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informa╚Ťiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ÔŚŐ A avea darul ~ii a vorbi liber ╚Öi frumos ├«n public. 2) Mijloc principal de comunicare ├«ntre oameni const├ónd din sistemul fonetic, lexical ╚Öi gramatical; limb─â; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi
vorb├Č v. 1. a articula vorbe: copila╚Öul ├«ncepe a vorbi; 2. se zice de p─âs─ârile cari imiteaz─â limba omului: papagalul vorbe╚Öte; 3. a manifesta ideile prin vorbe sau semne: mu╚Ťii vorbesc cu degetele; 4. a se exprima: vorbe╚Öte frumos; 5. a se ├«ntre╚Ťine: a vorbi despre literatur─â; 6. a se exprima ├«ntrÔÇÖo limb─â: a vorbi engleze╚Öte; 7. a se ├«n╚Ťelege cu cineva: ea se vorbi cu fiul s─â mai fac─â o ├«ncercare PANN.
vorbire f. 1. ac╚Ťiunea de a vorbi ╚Öi rezultatul ei; 2. cuv├ónt: p─âr╚Ťile vorbirii; mod de a exprima.
vorb├ęsc v. intr. (d. vorb─â). Articulez vorbe exprim├«nd o cugetare, cuv├«ntez, gr─â─şesc: copilu ├«ncepe a vorbi. Articulez vorbe ca omu, dar f─âr─â a cugeta: papagalu vorbe╚Öte. Pronun╚Ť: a vorbi pe nas. ├Äm─ş exprim ideile ├«ntrÔÇÖun mod oare-care: a vorbi pin gestur─ş, ca mun╚Ťi─ş. M─â exprim, ├«m─ş desf─â╚Öor ideile: acest orator vorbe╚Öte frumos. Tratez: profesoru a vorbit despre Cezar, cartea asta vorbe╚Öte despre astronomie. V. tr. M─â folosesc de o limb─â: a vorbi rom├óne╚Öte, limba rom├óneasc─â. Stabilesc, m─â ├«nvo─şesc, m─â ├«n╚Ťeleg: am vorbit s─â-m─ş trimeat─â pachetu acas─â. V. refl. ├Äs vorbit, ├«s ├«ntrebuin╚Ťat: limba francez─â se vorbe╚Öte ma─ş pretutinden─ş. M─â ├«n╚Ťeleg, stabilesc o ├«nvo─şal─â: sÔÇÖa┼ş vorbit s─â fug─â. A vorbi r─â┼ş sa┼ş bine despre cineva, a-l def─âima sa┼ş a-l l─âuda. A vorbi pe cineva de r─â┼ş sa┼ş de bine, a-l def─âima sa┼ş a-l l─âuda. A vorbi de sus, a vorbi cu un superior, cu m├«ndrie. A vorbi ├«ntrÔÇÖa─şurea, a a─şura. ÔÇô ╚śi horgh├ęsc (Mold. Pop.).
vorb├şre f. Ac╚Ťiunea de a vorbi, de a te exprima: a avea vorbire curent─â. Cuv├«nt: p─âr╚Ťile vorbiri─ş.
VORBI vb. 1. a articula, a gr─âi, a pronun╚Ťa, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a ble╚Öti. (N-a ~ un cuv├«nt.) 2. a se exprima. (~ greu.) 3. a spune, a zice, (pop.) a cuv├«nta, a gl─âsui, a gr─âi, (├«nv.) a vorovi. (~ ├«nainte, nu te sfii!) 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuv├«nta, a gl─âsui, a gr─âi, (├«nv.) a gl─âsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se ├«ntre╚Ťine, (rar) a convorbi, (pop. ╚Öi fam.) a sf─âtui, (├«nv. ╚Öi reg.) a b─âs─âdi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (├«nv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. a conferen╚Ťia, (├«nv.) a prelege. (A ~ pe tema...) 7. a pleda. (A ~ ├«n favoarea cuiva.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se ╚Öopti, a se zice, a se zvoni, (├«nv. ╚Öi reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ c─â a plecat.) 9. a relata, (├«nv.) a vorovi. (Izvoarele ~ despre...) 10. a se ├«n╚Ťelege, a se ├«nvoi, (pop.) a se pogodi, (├«nv. ╚Öi reg.) a se gr─âi. (S-au ~ s─â mearg─â acolo ├«mpreun─â.)
vorbire s. v. ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DIALECT. DISCURS. TERMEN. VORBĂ.
VORBIRE s. 1. limbaj, limb─â. (Apari╚Ťia ~.) 2. vorb─â, (├«nv.) rost. (De ╚Ťi-ar fi fapta ca ~.) 3. exprimare, limb─â, vorb─â. (├Äl po╚Ťi recunoa╚Öte dup─â ~.)
PARTICULARIT─é╚ÜI DE VORBIRE. Subst. B├«lb├«ial─â, g├«ng─âveal─â, g├«ng─âvie, g├«ng─âvire, g├«ng─âvit, bolboroseal─â, bolborosire, bolborosit, ├«ng─âimare, ├«ng─âimeal─â (rar), slomnire (reg.), ├«ng─âlare (reg.); forn─âial─â (rar), forn─âit, f├«rn├«ire, f├«rn├«it; s├«s├«ial─â, s├«s├«it; graseiere; peltic─ârie, pelticeal─â (rar), pelticie. B├«lb├«it, g├«ngav, g├«ng─âvit. Logopatie. Foniatrie. Logopedie. Foniatru. Logoped. Adj. B├«lb├«it, g├«ngav, g├«ng─âvit; fonf, fonf─âit, f├«rn├«it, forn─âit, on─ân─âit (reg.); ├«ng─âimat, ├«ng─âlat (reg.); ├«ng─âim─âtor (rar); graseiat; peltic. Vb. A (se) b├«lb├«i, a (se) g├«ng─âvi, a bolborosi, a ├«ng─âima, a ├«ng─âla (pop.), a slomni (reg.), a folf─âi (pop.), a molf─âi (fig.); a fonf─âi, a forn─âi, a f├«rn├«i, a on─ân─âi (reg.); a s├«s├«i; a graseia; a vorbi peltic, a peltici (rar), a i se ├«ncurca limba ├«n gur─â, a i se bate limba ├«n gur─â, a avea a╚Ť─â la limb─â, a i se ├«mpiedica limba ├«n gur─â, a amesteca vorba ca f─âc─âle╚Ťul ├«n m─âm─âlig─â, a vorbi parc─â ar avea prune ├«n gur─â, a m├«nca cuvintele. Adv. B├«lb├«it. V. vorbire.
VORBIRE. Subst. Vorbire, vorovire (├«nv. ╚Öi reg.), rost (azi rar), rostire, grai, gl─âsuire, zicere, spunere; cuv├«nt, afirma╚Ťie, spus─â, parol─â (fam.). ╚śoapt─â, ╚Öoptire, ╚Öoptit, ╚Öop─âial─â (fam.), ╚Öop─âire (fam.), ╚Öopotire, ╚Öo╚Öoire, ╚Öo╚Öoit, ╚Öu╚Öoteal─â, ╚Öu╚Öotire, ╚Öu╚Öotit (rar). Limbu╚Ťie, locvacitate (livr.), logoree (fam.), debit (fig.), flec─âreal─â, flec─ârie, vorb─ârie. Conversa╚Ťie, cozerie (livr.), taifas, taifet (├«nv.), taclale, ╚Öuet─â, convorbire, voroav─â (├«nv. ╚Öi reg.), vorb─â, discu╚Ťie, dialog, colocviu. Cuv├«ntare, cuv├«nt, discurs, alocu╚Ťiune, perora╚Ťie, perorare (rar), logos (ir. ╚Öi fam.), ora╚Ťie (livr., ├«nv.), tirad─â; expunere, conferin╚Ť─â, prelegere, prelec╚Ťie (├«nv.). ├Äntrebare; interpelare, in╚Ťerpela╚Ťie (rar). Monolog, soliloc (livr.); recitare, declama╚Ťie. Oratorie, oratorism (rar), retoric─â, elocven╚Ť─â, elocu╚Ťiune; retorism, grandilocven╚Ť─â (livr.). Oralitate. Vorbitor, cozeur, rostitor (rar). Limbut, flecar, vorb─âre╚Ť, vorb─â-lung─â. Orator, retor, conferen╚Ťiar, cuv├«nt─âtor (rar); predicator, propov─âduitor. Adj. Oral, verbal. Vorbitor, cuv├«nt─âtor, cuv├«nt─âre╚Ť (rar), rostitor. ╚śoptitor, ╚Öopotitor. Limbut, locvace (livr.), vorb─âre╚Ť. Vb. A vorbi, a vorovi (├«nv. ╚Öi reg.), a cuv├«nta (rar), a rosti, a gr─âi (pop.), a gl─âsui (pop. ╚Öi poetic), a zice, a spune. A ╚Öopti, a ╚Öop─âi (fam.), a ╚Öopoti, a ╚Öo╚Öoi, a ╚Öu╚Öoti. A rupe t─âcerea, a deschide gura, a deschide vorba, a da drumul la gur─â, a prinde (a da) grai, a ├«ncepe vorba, a intra ├«n vorb─â, a ├«ncepe cuv├«nt; a i se dezlega cuiva limba, a i se descle╚Öta cuiva f─âlcile, a i se dezmor╚Ťi cuiva limba; a vorbi ├«n barb─â; a vorbi cu gura altuia. A limbu╚Ťi (├«nv.), a flec─âri, a avea limb─â lung─â, a fi lung de limb─â (limb─â lung─â), a avea m├«nc─ârime de (vierme la) limb─â, a da din gur─â, a vorbi vrute ╚Öi nevrute. A conversa, a convorbi (rar), a conferi (rar), a se ├«ntre╚Ťine, a discuta, a dialoga (rar), a sta de vorb─â, a sta la taclale, a sta la taifas, a t─âif─âsui, a sta (a ╚Öedea) la divan, a div─âni (reg.). A lua cuv├«ntul, a rosti o cuv├«ntare (o alocu╚Ťiune), a face o expunere, a ╚Ťine un discurs, a perora. A monologa, a vorbi singur; a declama, a recita. A avea limb─â de aur, a fi cu limba (fagure) de miere. Adv. Oral, prin viu grai, verbal. V. aforism, afirma╚Ťie, conversa╚Ťie, cuv├«nt, dest─âinuire, grandilocven╚Ť─â, limbu╚Ťie, particularit─â╚Ťi de vorbire, sfat, sociabilitate.
vorb├ş vb. IV (fam., pop.) A fi ├«n vorb─â cu X ÔŚŐ ÔÇ×Mariana vorbe╚Öte cu Ion.ÔÇŁ (din vorb─â)
RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbe╚Öte de la sine ÔÇô E limpede, e de la sine ├«n╚Ťeles.
VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino dup─â mine ╚Öi las─â lumea s─â vorbeasc─â ÔÇô Dante, ÔÇ×PurgatoriulÔÇŁ, V, 10.
VIR BONUS, DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine, av├ónd me╚Öte╚Öugul vorbirii ÔÇô Calit─â╚Ťile oratorului recomandate de Cato cel B─âtr├ón.
ACT DE VORBIRE s. n. (dup─â fr. acte de parole): un cuv├ónt, o propozi╚Ťie, o fraz─â sau un text rostit ├«ntr-un anumit context, cu un anumit scop ╚Öi ├«ntr-un anumit mod de c─âtre un individ (un emi╚Ť─âtor).
VORB├ŹRE s. f. (< vorb├ş < vorb─â + suf. -i): folosire a unei limbi ├«n procesul de comunicare ├«ntre membrii unei anumite colectivit─â╚Ťi. V. concretizeaz─â organizarea limbii. Numai prin cercetarea ei ╚Öi a comportamentului pe care ea ├«l determin─â la ascult─âtori putem ajunge la o cunoa╚Ötere a limbii. ÔŚŐ ~ articul├ít─â: v. care se bazeaz─â pe articularea cuvintelor, pe pronun╚Ťarea lor integral─â ╚Öi clar─â. ÔŚŐ ~ afect├şv─â: v. care con╚Ťine sentimente, care sugereaz─â anumite st─âri suflete╚Öti. ÔŚŐ ~ ne├║tr─â: v. care nu con╚Ťine sentimente, care nu sugereaz─â st─âri suflete╚Öti. ÔŚŐ ~ cur├ęnt─â (curs├şv─â): v. u╚Öoar─â, curg─âtoare, fluent─â, rapid─â. ÔŚŐ ~ dir├ęct─â (dialog├ít─â): v. care prezint─â cuvintele cuiva a╚Öa cum au fost spuse, care se desf─â╚Öoar─â ├«ntre dou─â persoane sub form─â de dialog. Astfel: ÔÇ×M-a ├«ntrebat: ÔÇô Ce faci acolo?ÔÇŁ I se mai spune ╚Öi stil direct (v.). ÔŚŐ ~ direct─â legat─â: v. prin care se redau direct spusele cuiva (p─âstr├ónd intona╚Ťia ╚Öi persoana verbului), leg├óndu-le prin conjunc╚Ťia c─â de spusele autorului povestirii. Este caracteristic─â vorbirii populare: ÔÇ×M-a ├«ntrebat c─â ce faci acoloÔÇŁ. I se mai spune ╚Öi stil direct legat (v.). ÔŚŐ ~ indir├ęct─â: v. care prezint─â cuvintele cuiva nu a╚Öa cum au fost spuse, ci prin mijlocirea conjunc╚Ťiilor c─â, s─â, de, dac─â, a pronumelor, adjectivelor ╚Öi adverbelor relative, subordon├ónd comunicarea unui verb de declara╚Ťie. Astfel: ÔÇ×M-a ├«ntrebat ce fac acoloÔÇŁ. I se mai spune ╚Öi stil indirect (v.). ÔŚŐ ~ indirect─â liber─â: v. care prezint─â indirect spusele cuiva, p─âstr├ónd ├«ns─â intona╚Ťia, pronumele, adjectivele ╚Öi adverbele interogative, caracteristice v. directe. Este folosit─â ├«n literatura artistic─â mai ales pentru a reda g├óndurile unui personaj ├«n monologuri interioare: ÔÇ×V─âz├óndu-se scos la selemet, l-a apucat pe Kir Ianulea un fel de groaz─â. Ce are s─â fac─â el de-acuma, c─âzut ├«n s─âr─âcie, ├«n necinste ╚Öi-n ocar─â?ÔÇŁ (I. L. Caragiale). I se mai spune ╚Öi stil indirect liber (v.). ÔŚŐ ~ indirect─â legat─â: v. prin care se redau indirect spusele cuiva (prezint─â doar intona╚Ťia v. directe), leg├óndu-le prin conjunc╚Ťia c─â de spusele autorului povestirii. Astfel: ÔÇ×M-a ├«ntrebat c─â ce fac acoloÔÇŁ. I se mai spune ╚Öi stil indirect legat. ÔŚŐ ~ incoer├ęnt─â: v. lipsit─â de leg─âtur─â logic─â ├«ntre cuvinte ╚Öi ├«ntre propozi╚Ťii; v. f─âr─â ╚Öir. ÔŚŐ ~ discurs├şv─â: v. care are o extindere exagerat─â, care se disperseaz─â. ÔŚŐ ~ prol├şx─â: v. confuz─â ╚Öi complicat─â, lipsit─â de concizie. ÔŚŐ ~ lac├│nic─â (lapid├ír─â): v. scurt─â, concis─â, succint─â. ÔŚŐ ~ emf├ític─â: v. plin─â de emfaz─â, nenatural─â, umflat─â, bombastic─â. ÔŚŐ ~ famili├ír─â: v. obi╚Önuit─â ├«ntr-un mediu intim, simpl─â, f─âr─â preten╚Ťii. ÔŚŐ ~ liter├ír─â: v. ├«ngrijit─â, care respect─â normele limbii literare. ÔŚŐ ~ popul├ír─â: v. specific─â poporului, caracterizat─â prin fonetisme, cuvinte, locu╚Ťiuni, expresii, formule, structuri, combina╚Ťii ╚Öi topic─â de factur─â popular─â. ÔŚŐ ~ dialect├íl─â: v. caracteristic─â vorbitorilor unui dialect sau grai; vorbire cu pronun╚Ť─âri regionale, cu termeni regionali etc. ÔŚŐ ~ artifici├íl─â: v. produs─â cu mijloace artificiale, cu ajutorul calculatoarelor, al computerelor. ÔŚŐ ~ colocvi├íl─â: v. folosit─â curent ├«n situa╚Ťii familiare, obi╚Önuite. ÔŚŐ ~ interio├ír─â: v. f─âr─â rostirea sunetelor (├«n cazul lecturii pentru sine, a g├óndirii unei teme etc., c├ónd vocalizarea nu este necesar─â); v. ├«n g├ónd. ÔŚŐ parte de ~: clas─â de cuvinte grupate dup─â sensul lor lexical general ╚Öi dup─â caracteristicile lor morfologice ╚Öi sintactice (v. parte de vorbire).
a vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus expr. a vorbi (cuiva sau cu cineva) arogant.
a vorbi aiurea-n tramvai / ca s─â nu adoarm─â expr. a spune lucruri f─âr─â sens; a face afirma╚Ťii nefondate.
a vorbi ca din butoi expr. a vorbi cu glas gros / răgușit / dogit.
a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.
a vorbi ca o mori╚Öc─â / ca o meli╚Ť─â expr. v. a vorbi ca o moar─â hodorogit─â / stricat─â.
a vorbi cite╚Ť / cu litere de tipar expr. a vorbi clar / inteligibil.
a vorbi cu gura altuia / cu jumătate de gură expr. a vorbi fără convingere / șovăielnic.
a vorbi fără șir expr. a vorbi incoerent / neclar / confuz.
a vorbi în barbă expr. a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine.
a vorbi ├«n de╚Öert / la pere╚Ťi / surzilor expr. a vorbi f─âr─â a reu╚Öi s─â-╚Öi impun─â punctul de vedere, s─â se fac─â ├«n╚Ťeles, s─â ob╚Ťin─â lucrul dorit etc.
a vorbi ├«n dodii expr. 1. a face afirma╚Ťii nefondate. 2. a vorbi incoerent / neclar.
a vorbi ├«n doi peri expr. a vorbi inten╚Ťionat confuz.
a vorbi în pungă expr. (adol.) a vorbi de unul singur; a vorbi fără a fi ascultat de cei din jur.
a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.
a vorbi pe fa╚Ť─â / pe ╚Öleau expr. a vorbi sincer, a spune adev─ârul f─âr─â menajamente.
a vorbi pe invers expr. a face afirma╚Ťii sup─âr─âtoare, care au darul de a deranja un interlocutor.
a vorbi pe la spate (pe cineva) expr. a bârfi; a calomnia.
a vorbi pe unde scurte expr. (intl.) a vorbi argotic.
a vorbi pr─âp─âstii expr. a spune prostii.
a vorbi verde-n fa╚Ť─â expr. a spune adev─ârul.
a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări.
vorbim ├«mpreun─â ╚Öi ne ├«n╚Ťelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor.

Vorbire dex online | sinonim

Vorbire definitie

Intrare: vorbi
vorbi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: vorbire
vorbire substantiv feminin
Intrare: act de vorbire
act de vorbire substantiv neutru