vorbi definitie

37 definiții pentru vorbi

VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. ◊ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă.
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi. ◊ Expr. A vorbi în barbă = a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fără convingere, șovăielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ◊ Expr. A vorbi vrute și nevrute (sau verzi și uscate, câte-n lună și-n stele) = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. ♦ A se exprima într-o anumită limbă. ♦ A-și spune cuvântul, a-și exprima voința. ♦ Fig. A face dovadă, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorbă; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. și intranz. A se sfătui, a se învoi, a se înțelege. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs. – Din vorbă.
VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gînduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a se exprima. Las-o pe ea să vorbească, omule. DUMITRIU, N. 244. Vorbi încet, ca și cum îi era teamă de ceva. SADOVEANU, O. VII 148. Vreau să vorbesc și nu-nțelege nime, Se-ntorc în mîne gîndurile iar. D. BOTEZ, P. O. 10. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Să lăsați să vorbesc eu pentru toate. CREANGĂ, P. 9. ◊ Expr. A vorbi de funie în casa spînzuratului v. funie. A vorbi aiurea (sau într-aiurea) v. aiurea. A vorbi cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) v. gură (I 3). A vorbi ca din carte (sau ca o carte) v. carte (I 1). A vorbi cu pereții (sau pereților) v. perete (1). A vorbi păsărește v. păsărește. A vorbi de-a bățul v. băț (1). A vorbi în bobote (sau în dodii) v. bobot, dodii. A vorbi alături cu drumul v. alături (1). A vorbi fără miez v. miez (2). A vorbi în tîlcuri v. tîlc. A vorbi în barbă = a vorbi numai pentru sine, încet, mormăit. Vorbea în barbă cu glas adînc. DUMITRIU, P. F. 45. A vorbi cu gura altuia = a vorbi încet, fără convingere, evaziv, șovăielnic. Se uita la dînsul chiondorîș și îi vorbea cu gura altuia, cum se zice. ISPIRESCU, U. 82. A vorbi cu sufletul la gură v. gură (I 1). A vorbi de sus v. sus (1). A vorbi soacrei să priceapă nora = a face aluzie la o terță persoană prezentă, adresîndu-te formal interlocutorului; a bate șaua ca să priceapă iapa, v. iapă.Fig. Bolțile pădurilor parcă vorbesc și ele. VLAHUȚĂ, O. A. II 166. Trandafirul cel înfocat, crinii de argint, lăcrămioarele sure ca mărgăritariul, mironosițele viorele și florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei. EMINESCU, N. 29. ◊ Tranz. Încă un cuvînt, împărate... – Vorbește-l, băiete! VISSARION, B. 331. Vai de mine, moș Nichifor, ce vorbești? CREANGĂ, P. 132. (Cu complement intern) Două vorbe să vorbesc, Inima să-mi răcoresc. ȘEZ. I 48. (Expr.) A vorbi pe cineva (de rău) = a spune vorbe rele despre cineva, a cleveti, a calomnia, a bîrfi. Cîte vorbe mi-aud eu! Toți frații mă vorbesc de rău. COȘBUC, P. I 118. Se zice că te vorbește cineva de rău. CREANGĂ, A. 35. Lumea prin tîrg o vorbește. PANN, P. V. I 83. Asear-am auzit Maică-ta cum m-a vorbit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 272. Ruda că te necăjește și vecinul te vorbește. ALECSANDRI, P. P. 356. A vorbi (pe cineva) de bine v. bine2 (2). A vorbi (cîte) vrute și nevrute (sau (la) verzi și uscate sau cîte-n lună și în stele) = a vorbi multe și de toate; a flecari, a sporovăi. A închis repede ușa și a început să vorbească vrute și nevrute. PETRESCU, C. V. 120. Se strînseră toți de vorbea la verzii și uscate. ISPIRESCU, L. 67. (Rar) Mare ai vorbit-o! = ai spus vorbă mare, lucru important. Ea se mărită! – Mare-ai vorbit-o dumneata! SBIERA, P. 201. ◊ Refl. impers. Nu li s-a întîmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată despre aceasta. CREANGĂ, P. 92. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc și nu-mi răspunde. COȘBUC, P. I 49. Da Gruia o auzi, Cătră dînsa îi vorbi. ȘEZ. IV 9. ♦ (Construit cu adverbe derivate de la nume de popoare) A se exprima în limba unui anumit popor. Vorbește bine franțuzește. ◊ Tranz. (Cu complementul «limba») Începu să-și povestească viața și peripețiile prin care a trecut, vorbind o limbă grecească amestecată cu vorbe romînești și franțuzești. BART, E. 272. Învățau pe coconași să vorbească limba Fanarului cu vodă și cu marele postelnic cînd s-or face mari. GHICA, S. A. 106. ♦ A-și spune cuvîntul, a-și exprima voința. Cel care aducea ceva cu totul nou... în poezie era Maiakovski. În versurile lui vorbea «o clasa în atac», proletariatul, forța nouă a istoriei. BENIUC, P. 47. ◊ Fig. Cînd sabia vorbește, încetează sfatul! DELAVRANCEA, O. II 242. ♦ Fig. A face dovadă, a atesta, a adeveri, a confirma. Mii și mii de documente și fotografii... vorbesc de lupta dusă în ilegalitate de partid. STANCU, U.R.S.S. 59. Am putea să strîngem o imensă cantitate de fapte, care toate vorbesc în același sens. GHEREA, ST. CR. II 52. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. Toată cariera ta vorbește pentru tine. C. PETRESCU. C. V. 109. 2. Intranz. A sta de vorbă, a se întreține, a tăifăsui; a discuta. Am vorbit așa cum vorbesc doi soldați care se văd prima oară. SAHIA, N. 79. Au început a vorbi ele în de ele. CREANGĂ, P. 210. Vin’, mindro, de mă petrece Pînă-n fundul grădinii, Unde-am vorbit mai întîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 298. Cu pleșuvul cînd vorbești, tigvă să nu pomenești. ◊ Tranz. Pe urmă au vorbit cifre și calcule. C. PETRESCU, R. DR. 249. Se puseră la vorbă și nici ei nu știau ce vorbesc. ISPIRESCU, L. 35. Îi spunea cu cine are să se întîlnească și ce să vorbească. CREANGĂ, P. 25. Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii... Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filozofie. EMINESCU, O. I 150. ♦ Refl. impers. A se comenta, a se discuta. De o bucată de vreme se vorbea în sat despre dragostea lui Grigore Țîntilă pentru fata lui Ilie Bujor. SADOVEANU, O. VII 303. Lăcomia hulpavă cu care mînca ori lua în stăpînire ceva «al altuia» au făcut să se vorbească zeci de ani despre dînsul. id. E. 120. 3. Refl. reciproc. A se sfătui, a se înțelege; a se învoi. Zmeoaica se vorbi cu fiul său să mai facă încă o-ncercare. ISPSIRESCU, L. 20. Ei la fîntînă s-au întîlnit Și s-au vorbit. ȘEZ. XIII 145. Mîndruții-i mulțumea Și cu dînsa se vorbea. TEODORESCU, P. P. 556. Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră... ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Intranz. La noapte, mă, cînd s-o trage clopotul, să vină toți acilea să vorbim. DUMITRIU, N. 29. Ani vorbit cu doi feciori Să-mi trimită pețitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. 4. Intranz. A face o expunere; a ține un discurs, o cuvîntare. Îl asculta pe unul care vorbea descoperind cu uimire, în ce spunea, lucruri la care s-ar fi putut gîndi și el. DUMITRIU, N. 97. Trebuie să vorbesc. Este ordin să vorbesc despre Serdici. SAHIA, N. 120. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A vorbi liber v. liber (6) ◊ Fig. O carte vorbește copiilor despre însemnătatea zilei de 1 Mai. STANCU, U.R.S.S. 34.
vorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 să vorbeáscă
vorbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vorbésc, imperf. 3 sg. vorbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vorbeáscă
VORBÍ vb. 1. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvânt.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se întreține, (rar) a convorbi, (pop. și fam.) a sfătui, (înv. și reg.) a băsădi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (înv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferenția. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.
A vorbi ≠ a tăcea
A VORBÍ ~ésc 1. tranz. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grăi. ~ frumos.~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber și corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumită limbă. ~ englezește. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorbă. 5) A ține un discurs, o conferință. /Din vorbă
A SE VORBÍ mă ~ésc intranz. A cădea la învoială; a se înțelege. S-au întâlnit și s-au vorbit. /Din vorbă
vorbì v. 1. a articula vorbe: copilașul începe a vorbi; 2. se zice de păsările cari imitează limba omului: papagalul vorbește; 3. a manifesta ideile prin vorbe sau semne: muții vorbesc cu degetele; 4. a se exprima: vorbește frumos; 5. a se întreține: a vorbi despre literatură; 6. a se exprima într’o limbă: a vorbi englezește; 7. a se înțelege cu cineva: ea se vorbi cu fiul să mai facă o încercare PANN.
vorbésc v. intr. (d. vorbă). Articulez vorbe exprimînd o cugetare, cuvîntez, grăĭesc: copilu începe a vorbi. Articulez vorbe ca omu, dar fără a cugeta: papagalu vorbește. Pronunț: a vorbi pe nas. Îmĭ exprim ideile într’un mod oare-care: a vorbi pin gesturĭ, ca munțiĭ. Mă exprim, îmĭ desfășor ideile: acest orator vorbește frumos. Tratez: profesoru a vorbit despre Cezar, cartea asta vorbește despre astronomie. V. tr. Mă folosesc de o limbă: a vorbi românește, limba românească. Stabilesc, mă învoĭesc, mă înțeleg: am vorbit să-mĭ trimeată pachetu acasă. V. refl. Îs vorbit, îs întrebuințat: limba franceză se vorbește maĭ pretutindenĭ. Mă înțeleg, stabilesc o învoĭală: s’aŭ vorbit să fugă. A vorbi răŭ saŭ bine despre cineva, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi pe cineva de răŭ saŭ de bine, a-l defăima saŭ a-l lăuda. A vorbi de sus, a vorbi cu un superior, cu mîndrie. A vorbi într’aĭurea, a aĭura. – Și horghésc (Mold. Pop.).
VORBI vb. 1. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvînt.) 2. a se exprima. (~ greu.) 3. a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~ înainte, nu te sfii!) 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se întreține, (rar) a convorbi, (pop. și fam.) a sfătui, (înv. și reg.) a băsădi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (înv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. a conferenția, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema...) 7. a pleda. (A ~ în favoarea cuiva.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 9. a relata, (înv.) a vorovi. (Izvoarele ~ despre...) 10. a se înțelege, a se învoi, (pop.) a se pogodi, (înv. și reg.) a se grăi. (S-au ~ să meargă acolo împreună.)
vorbí vb. IV (fam., pop.) A fi în vorbă cu X ◊ „Mariana vorbește cu Ion.” (din vorbă)
RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbește de la sine – E limpede, e de la sine înțeles.
VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.
a vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus expr. a vorbi (cuiva sau cu cineva) arogant.
a vorbi aiurea-n tramvai / ca să nu adoarmă expr. a spune lucruri fără sens; a face afirmații nefondate.
a vorbi ca din butoi expr. a vorbi cu glas gros / răgușit / dogit.
a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.
a vorbi ca o morișcă / ca o meliță expr. v. a vorbi ca o moară hodorogită / stricată.
a vorbi citeț / cu litere de tipar expr. a vorbi clar / inteligibil.
a vorbi cu gura altuia / cu jumătate de gură expr. a vorbi fără convingere / șovăielnic.
a vorbi fără șir expr. a vorbi incoerent / neclar / confuz.
a vorbi în barbă expr. a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine.
a vorbi în deșert / la pereți / surzilor expr. a vorbi fără a reuși să-și impună punctul de vedere, să se facă înțeles, să obțină lucrul dorit etc.
a vorbi în dodii expr. 1. a face afirmații nefondate. 2. a vorbi incoerent / neclar.
a vorbi în doi peri expr. a vorbi intenționat confuz.
a vorbi în pungă expr. (adol.) a vorbi de unul singur; a vorbi fără a fi ascultat de cei din jur.
a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.
a vorbi pe față / pe șleau expr. a vorbi sincer, a spune adevărul fără menajamente.
a vorbi pe invers expr. a face afirmații supărătoare, care au darul de a deranja un interlocutor.
a vorbi pe la spate (pe cineva) expr. a bârfi; a calomnia.
a vorbi pe unde scurte expr. (intl.) a vorbi argotic.
a vorbi prăpăstii expr. a spune prostii.
a vorbi verde-n față expr. a spune adevărul.
a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări.
vorbim împreună și ne înțelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor.

vorbi dex

Intrare: vorbi
vorbi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a