VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Înv.) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar.

VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. 1. (Reg.) Vorbăreț. 2. (Învechit) Dicționar. – Vorbă + suf. -ar.

VORBÁR, -Ă, vorbari, -e, adj. (Regional) Vorbăreț. Ne-a ales pe noi... Cu caii fugari, Din gură vorbari. ȘEZ. III 41.

vorbár (reg.) adj. m., pl. vorbári; f. vorbáră, pl. vorbáre

vorbár adj. m., pl. vorbári; f. sg. vorbáră, pl. vorbáre

VORBÁR s. v. dicționar, lexicon, vocabular.

VORBÁR s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

vorbar s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

vorbar s. v. DICȚIONAR. LEXICON. VOCABULAR.