Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

27 defini╚Ťii pentru voluntar

VOLINT├ŹR s. m. v. voluntar.
VOLONT├ŹR s. m. v. voluntar.
VOLUNT├üR, -─é, voluntari, -e, adj., s. m. ╚Öi f. I. Adj. (Despre oameni ╚Öi manifest─ârile lor). 1. Care ac╚Ťioneaz─â de bun─âvoie, din proprie ini╚Ťiativ─â, nesilit de nimeni, ├«n mod con╚Ötient; (despre ac╚Ťiuni) care se face de bun─âvoie, f─âr─â constr├óngere. ÔŚŐ Act voluntar = ac╚Ťiune s─âv├ór╚Öit─â de cineva ├«n mod con╚Ötient, voit. 2. Care exprim─â voin╚Ť─â. 3. Care ├«╚Öi impune voin╚Ťa; autoritar. II. S. m. Persoan─â care cere s─â fie chemat─â sub arme f─âr─â a avea aceast─â obliga╚Ťie; p. ext. persoan─â care ia parte la o campanie militar─â din proprie ini╚Ťiativ─â sau care se ofer─â s─â execute o misiune de lupt─â. ÔÖŽ Persoan─â care se ofer─â s─â fac─â un. serviciu de bun─âvoie ╚Öi dezinteresat. [Var.: (II) (├«nv.) volint├şr, volont├şr s. m.] ÔÇô Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
VOLINT├ŹR s. m. v. voluntar.
VOLONT├ŹR s. m. v. voluntar.
VOLUNT├üR, -─é, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni ╚Öi manifest─ârile lor) 1. Care ac╚Ťioneaz─â de bun─âvoie, din proprie ini╚Ťiativ─â, nesilit de nimeni, ├«n mod con╚Ötient; (despre ac╚Ťiuni) care se face de bun─âvoie, f─âr─â constr├óngere. ÔŚŐ Act voluntar = ac╚Ťiune s─âv├ór╚Öit─â de cineva ├«n mod con╚Ötient, voit. 2. Care exprim─â voin╚Ť─â. 3. Care ├«╚Öi impune voin╚Ťa; autoritar. II. S. m. Persoan─â care intr─â ├«n armat─â din proprie dorin╚Ť─â spre a face serviciul militar (├«nainte de a fi ├«mplinit v├órst─â cerut─â); p. ext. persoan─â care ia parte la o campanie militar─â din proprie ini╚Ťiativ─â sau care se ofer─â s─â fac─â un serviciu de bun─âvoie ╚Öi dezinteresat. [Var.: (II) (├«nv.) volint├şr, volont├şr s. m.] ÔÇô Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
VOLINT├ŹR1 s. m. v. voluntar1.
VOLONT├ŹR s. m. v. voluntar1.
VOLUNT├üR1, voluntari, s. m. Persoan─â care intr─â ├«n armat─â spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau ├«nainte de a fi ├«mplinit v├«rsta cerut─â; p. ext. persoan─â care ia parte la o campanie militar─â din proprie ini╚Ťiativ─â. F─âcuse r─âzboiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. S├«nt vreo dou─âzeci de voluntari tineri. condu╚Öi de un ofi╚Ťer ╚Öi doi sergen╚Ťi rezervi╚Öti c─âtre Dun─âre ÔÇô la r─âzboi. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni ├«n serviciul s─âu o seam─â de voluntari s├«rbi, greci ╚Öi bulgari. HASDEU, I. V. 16. ÔÖŽ Persoan─â care se ofer─â s─â fac─â de bun─âvoie ╚Öi dezinteresat o munc─â, pentru care se cere tragere de inim─â ╚Öi spirit de sacrificiu. C├«teva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toat─â Uniunea Sovietic─â ╚Öi-╚Öi dau contribu╚Ťia lor la refacerea ora╚Öului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. ÔÇô Variante: (├«nvechit) volint├şr (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volont├şr (GHICA, A. 500) s. m.
VOLUNT├üR2, -─é, voluntari, -e, adj. (Despre oameni ╚Öi despre manifest─âri sau aspecte ale lor) 1. Care ac╚Ťioneaz─â de bun─âvoie, din proprie ini╚Ťiativ─â, nesilit de nimeni, ├«n mod con╚Ötient. Au fost echipe voluntare care intrau la lucru dup─â ce ├«╚Öi terminaser─â munca lor. BARANGA, I. 171. 2. (Despre ac╚Ťiuni) Care se face de bun─âvoie, din propria ini╚Ťiativ─â a cuiva, f─âr─â constr├«ngere. Prin munca voluntar─â a tineretului s─âtesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2697. Act voluntar = ac╚Ťiune s─âv├«r╚Öit─â de cineva ├«n mod con╚Ötient, voit. 3. Care exprim─â voin╚Ť─â. Asprimea voluntar─â a fe╚Ťei era ├«ndulcit─â de catifelarea umed─â a ochilor ╚Öi de buzele c─ârnoase, ro╚Öii ╚Öi desenate voluptos. C. PETRESCU, ├Ä. I 13L Era mai ├«nalt ╚Öi mai chipe╚Ö ca Grigore, cu ├«nf─â╚Ťi╚Öarea voluntar─â a omului obi╚Önuit. REBREANU, R. I 81. 4. Care ├«╚Öi impune voin╚Ťa; autoritar. Are o fire foarte voluntar─â. REBREANU, R. I 29.
volint├şr (zavergiu, soldat voluntar) (├«nv.) s. m., pl. volint├şri
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre
volint├şr (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volint├şri
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre
VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.
Voluntar Ôëá involuntar, neinten╚Ťionat, nevoluntar
VOLUNT├üR, -─é adj. 1. F─âcut de bun─âvoie, nesilit de nimeni; liber consim╚Ťit. 2. Care caut─â s─â-╚Öi impun─â mereu voin╚Ťa; cu voin╚Ť─â (ferm─â); ├«nc─âpa╚Ť├ónat, ├«nd─âr─âtnic. // s.m. Militar care particip─â la o campanie sau se ├«nroleaz─â ├«n armat─â din propria dorin╚Ť─â, de bun─âvoie, neobligat (├«nainte de a fi ├«mplinit v├órsta necesar─â). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].
VOLUNT├üR, -─é I. adj. 1. f─âcut de bun─âvoie; liber consim╚Ťit. 2. care exprim─â, denot─â voin╚Ť─â. ÔŚŐ care ├«╚Öi impune voin╚Ťa; autoritar; ├«nc─âp─â╚Ť├ónat, ├«nd─âr─âtnic. II. s. m. 1. militar care particip─â la o campanie, la o ac╚Ťiune de lupt─â sau se ├«nroleaz─â ├«n armat─â din proprie dorin╚Ť─â. 2. cel care se ofer─â s─â fac─â un serviciu de bun─âvoie ╚Öi dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)
volint├şr (-ri), s. m. ÔÇô Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir. ÔÇô Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trup─â de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din acela╚Öi cuv├«nt fr.
VOLINT├ŹR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volont├źr
VOLUNT├üR2 ~i m. 1) Persoan─â care cere singur─â s─â fac─â serviciul militar, f─âr─â a avea aceast─â obliga╚Ťie. 2) Persoan─â care se ofer─â s─â fac─â ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire
VOLUNT├üR1 ~─â (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care ac╚Ťioneaz─â de bun─â voie, din proprie ini╚Ťiativ─â. 2) Care ├«╚Öi impune voin╚Ťa; autoritar. 3) (despre ac╚Ťiuni) Care se face f─âr─â constr├óngere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie
volint├şr, volint├şri, s.m. (├«nv.) 1. osta╚Ö grec voluntar (mai ales ├«nrolat ├«n armata lui Ipsilante, ├«n vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.
volintir m. 1. voluntar, ├«n special ├«nrolat ├«n armata greac─â a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, c─âsta e volintir! AL. [Rus. VOLONT─ČOR┼Č, voluntar].
voluntar a. care se face de bun─â voie: act voluntar. ÔĽĹ m. cel ce sÔÇÖa ├«nrolat de bun─â voie ├«n armat─â: batalion de voluntari.
volint├şr m. (rus. volont├ęr, pron. volont─Ľ├│r, d. germ. volont├Ąr, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vech─ş. Voluntar (ma─ş ales de ce─ş ├«nrola╚Ť─ş ├«n armata greceasc─â a lu─ş Ipsilante, ├«n timpu zavere─ş, la 1821): tocma─ş din vremea volintirilor. Az─ş. Fig. Fam. Zurbagi┼ş, scandalagi┼ş: aista-─ş cam volintir. V. zavergi┼ş, jo─şmir.
*volunt├ír, -─â adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voin╚Ťe─ş: acte voluntare. De bun─â vo─şe, nesilit: act voluntar. Soldat ├«nrolat de vo─şe ├«n ainte de etatea legal─â sa┼ş f─âr─â s─â datoreasc─â serviciu militar. Adv. De bun─â vo─şe.

Voluntar dex online | sinonim

Voluntar definitie

Intrare: voluntar (s.m.)
volontir substantiv masculin admite vocativul
voluntar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
volintir admite vocativul substantiv masculin
Intrare: voluntar (adj.)
voluntar 1 adj. adjectiv