voluntar definitie

27 definiții pentru voluntar

VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
VOLONTÍR s. m. v. voluntar.
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
VOLONTÍR s. m. v. voluntar.
VOLUNTÁR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
VOLINTÍR1 s. m. v. voluntar1.
VOLONTÍR s. m. v. voluntar1.
VOLUNTÁR1, voluntari, s. m. Persoană care intră în armată spre a face serviciul militar nesilit de nimeni sau înainte de a fi împlinit vîrsta cerută; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă. Făcuse războiul ca voluntar, la optsprezece ani. DUMITRIU, N. 153. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri. conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre – la război. CARAGIALE, O. I 355. Ioan mai ademeni în serviciul său o seamă de voluntari sîrbi, greci și bulgari. HASDEU, I. V. 16. ♦ Persoană care se oferă să facă de bunăvoie și dezinteresat o muncă, pentru care se cere tragere de inimă și spirit de sacrificiu. Cîteva zeci de mii de tineri au venit aici, voluntari, din toată Uniunea Sovietică și-și dau contribuția lor la refacerea orașului [Stalingrad]. STANCU, U.R.S.S. 185. – Variante: (învechit) volintír (SADOVEANU, O. VII 211, ALECSANDRI, T. I 191), volontír (GHICA, A. 500) s. m.
VOLUNTÁR2, -Ă, voluntari, -e, adj. (Despre oameni și despre manifestări sau aspecte ale lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient. Au fost echipe voluntare care intrau la lucru după ce își terminaseră munca lor. BARANGA, I. 171. 2. (Despre acțiuni) Care se face de bunăvoie, din propria inițiativă a cuiva, fără constrîngere. Prin munca voluntară a tineretului sătesc au fost amenajate numeroase terenuri de sport. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697. Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. 3. Care exprimă voință. Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele cărnoase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13L Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit. REBREANU, R. I 81. 4. Care își impune voința; autoritar. Are o fire foarte voluntară. REBREANU, R. I 29.
volintír (zavergiu, soldat voluntar) (înv.) s. m., pl. volintíri
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; adj. f., s. f. voluntáră, pl. voluntáre
volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre
VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar.
Voluntar ≠ involuntar, neintenționat, nevoluntar
VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].
VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)
volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir. – Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.
VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër
VOLUNTÁR2 ~i m. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire
VOLUNTÁR1 ~ă (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care acționează de bună voie, din proprie inițiativă. 2) Care își impune voința; autoritar. 3) (despre acțiuni) Care se face fără constrângere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie
volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.
volintir m. 1. voluntar, în special înrolat în armata greacă a lui Ipsilante din timpul Zaverei: tocmai din vremea volintirilor AL.; 2. om crud. barbar: vai de mine, căsta e volintir! AL. [Rus. VOLONTĬORŬ, voluntar].
voluntar a. care se face de bună voie: act voluntar. ║ m. cel ce s’a înrolat de bună voie în armată: batalion de voluntari.
volintír m. (rus. volontér, pron. volontĕór, d. germ. volontär, care vine d. fr. volontaire; bg. volontir. V. voluntar). Vechĭ. Voluntar (maĭ ales de ceĭ înrolațĭ în armata grecească a luĭ Ipsilante, în timpu zavereĭ, la 1821): tocmaĭ din vremea volintirilor. Azĭ. Fig. Fam. Zurbagiŭ, scandalagiŭ: aista-ĭ cam volintir. V. zavergiŭ, joĭmir.
*voluntár, -ă adj. (lat. voluntarius. V. volintir). Al voințeĭ: acte voluntare. De bună voĭe, nesilit: act voluntar. Soldat înrolat de voĭe în ainte de etatea legală saŭ fără să datorească serviciu militar. Adv. De bună voĭe.

voluntar dex

Intrare: voluntar (s.m.)
volontir substantiv masculin admite vocativul
voluntar 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
volintir admite vocativul substantiv masculin
Intrare: voluntar (adj.)
voluntar 1 adj. adjectiv