VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) de atitudine. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație executată de o ambarcațiune sau de o navă cu pânze pentru a face ca vântul să fie primit din celălalt bord. ◊ Voltă în vânt = schimbare a direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = schimbare a direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte.

VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepție la alta. ♦ (Scrimă) Mișcare (de rotație) făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră de rotație făcută de o ambarcație sau de o navă cu pânze pentru schimbarea bordului din care primește vântul. ◊ Voltă în vânt = manevră pentru schimbarea direcției împotriva vântului. Voltă sub vânt = manevră pentru schimbarea direcției în sensul vântului. 3. Semn care indică repetarea unui fragment muzical, de fiecare dată cu un alt sfârșit. – Din fr. volte.

VÓLTĂ, volte, s. f. 1. Mișcare în formă de cerc sau de arcuri de cerc. Plutei care vine cu mare viteză la vale, plutașii trebuie să-i dea... o suplețe de pasăre care face o voltă în zbor. BOGZA, C. O. 374. Iarăși... o oprire, iarăși lăcuste care săreau spre cîmp cu volte smintite. SADOVEANU, M. C. 105. Cu șervetul la gît, cu obrajii clăbuciți de săpun, urmărea prin oglindă voltele briciului din mîna care făcea gesturi dezordonate. BART, E. 71. ♦ Fig. Schimbare (bruscă) în atitudine, trecere subită de la o concepție la alta. Se ilustră chiar din prima legislatură prin cîteva volte de o adresă și agilitate în adevăr artistice,. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ (Scrimă) Mișcare făcută pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevră făcută de o navă cu pînze pentru a-și schimba direcția. ◊ Volta-n vînt = manevră pentru schimbarea direcției vasului împotriva vîntului. Sifliile încep să sune pe punte, oamenii grăbiți se strîng la posturi... «Gata de volta-n vînt»... am schimbat drumul spre Caliacra. BART, S. M. 19. Volta sub vînt = manevră pentru schimbarea direcției în sensul vîntului.

vólta1 interj.

vólta2 (muz.) (it.) s. f.

vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte

vólta interj.

vólta (muz.) s. f.

vóltă (mișcare circulară) s. f., g.-d. art. vóltei; pl. vólte

VÓLTA s.f. (Muz.) Semn de repetiție care arată măsurile finale ce trebuie să fie executate prima oară (prima volta) sau a doua oară (secunda volta); voltă (3) [în DN]. [< it. volta].

VÓLTA interj. (Mar.) Comandă pentru a opri virarea. [Cf. voltă (2) [în DN]].

VÓLTĂ s.f. 1. Mișcare în formă de cerc (făcută mai ales de un călăreț cu calul într-un manej). ♦ Mișcare făcută pentru a para o lovitură a adversarului la scrimă. 2. Schimbare de direcție a unei nave, astfel ca vântul să treacă dintr-un bord în celălalt. 3. (Muz.) Volta. ♦ (Lit.) Diviziune a canțonei. [< it. volta, cf. fr. volte].

VÓLTA3 interj. (mar.) comandă pentru a opri virarea. (< voltă)

VOLTÁ2 vb. intr. (mar.) a executa, a face să execute o voltă (3). (< it. voltare, fr. volter)

VÓLTA1 s. f. 1. vechi dans de origine provensală, vioi, cu întoarceri. 2. (muz.) indicație, sub acolade drepte, care arată că măsurile finale trebuie să fie repetate prima oară (prima ~) sau a doua oară (secunda ~); voltă (5). (< it. volta)[1]

VÓLTĂ s. f. 1. mișcare în cerc făcută de un călăreț cu calul într-un manej. 2. (fig.) schimbare (bruscă) de atitudine. ◊ (scrimă) mișcare pentru a para o lovitură a adversarului. 3. schimbare de direcție a unei nave. 4. buclă de fixare a capătului unei parâme. 5. (muz.) volta. ◊ diviziune a canțonei. (< fr. volte)

VÓLTĂ ~e f. 1) Mișcare de rotație în jurul axei proprii. 2) Tur complet, executat de un călăreț în manej. 3) sport Mișcare de apărare a scrimerului. 4) mar. Schimbare de direcție a unei nave, astfel ca vântul să lovească în celălalt bord. /<fr. volte, it. volta

Volta m. fizician italian, celebru prin lucrările sale asupra electricității, inventator (1799) al pilei voltaice (1745-1827).

voltă f. 1. mișcare în cerc a cailor într’un manej; 2. în scrimă: mișcare spre a para loviturile; 3. fig. schimbare completă și subită: a face volte politice.

*vals n., pl. urĭ (fr. valse, d. germ. walzer, d. wälzen, a rostogoli. V. valț). Un frumos dans în treĭ timpurĭ jucat de un cavaler și o damă care se învîrtesc în prejur cînd la dreapta, cînd la stînga. (A te învîrti numaĭ la dreapta, e considerat la noĭ, cu drept cuvînt, ca dizgrațios). Melodia după care se dansează acest dans (¾): celebrele valsurĭ ale luĭ Waldteufel, Strauss și Ivanovicĭ. – Valsu se dansa în Provența încă din evu mediŭ și se numea volta. La Paris s’a dansat întîĭa oară la 1178 și i s’a dat maĭ în colo nume german, deși nu e de origine germană.

*vóltă f., pl. e (fr. volte, d. it. volta. V. volută, boltă, volbură, vultoare, revoltă). Învîrtire a caluluĭ în fugă așa în cît să descrie un cerc. În scrimă, întorsătură p. a para o lovitură. Fig. Schimbare subită în părerĭ, în atitudine: o voltă politică. V. viraj.

volta (cuv. it. „întoarcere, răsucire”, „dată, oară”) I. 1. Dans vioi în măsura de 6/8, răspândit în sec. 16 și 17 în Italia, Franța, Germania și Anglia. 2. În cazul repetării unui fragment muzical cu două finaluri deosebite, acestea poartă deasupra lor, sub acolade* drepte, indicațiile 1ma v. (prima v. „prima oară”) și, respectiv, 2da v. (seconda v. „a doua oară”), sau, mai frecvent, abrev. 1. și 2. (V. și abreviații). II. V. baladă (I, 2).

a face volta expr. (cart.) a trișa amestecând normal cărțile, dar păstrând deasupra sau dedesubt o formație, cunoscută doar de cel care dă cărțile, introdusă în joc la schimbarea cărților.

volta, voltez v. t., v. i. (cart.) a trișa la jocul de cărți prin procedeul „voltei”.

voltă, volte s. f. (cart.) tehnică de trișat constând în amestecarea normală a cărților, cu păstrarea deasupra ori dedesubt a unei formații, cunoscută doar de cel care dă cărțile, introdusă în joc la schimbarea cărților.

voltă prin baladare expr. v. voltă.