VOLÓC, voloace, s. n. Plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o tragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [Var.: vológ s. n.] – Din rus., ucr. volok.

VOLÓG s. n. v. voloc.

VOLÓC, voloace, s. n. Plasă lungă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu câte un băț gros, ceea ce permite pescarului să o tragă prin apă și mai ales pe fundul apei. [Var.: vológ s. n.] – Din rus., ucr. volok.

VOLÓG s. n. v. voloc.

VOLÓC, voloace, s. n. Plasă de pescuit în apele mari, prevăzută la cele două capete cu cîte un băț gros, cu ajutorul cărora se întinde în apă. V. mreajă. Să nu cumva să vă mai vîrîți cu voloacele în iazul de la Miroslava. SADOVEANU, N. P. 358. Abia de mai ținea în ițele ei învechita haină a lăutarului, sămănînd mai mult a voloc decît a antereu. GANE, N. II 151. ♦ Mulțime compactă de pești sau, figurat, de oameni. Au înțesat tăriile codrului de dincolo de Șiret cu voloc de oameni. SADOVEANU, N. P. 66. Țăranii lui Tomșa făcuseră voloc și cercetau prin zăvoaiele Prutului pe fugari. id. o. VII 15. – Variantă: vológ (ISPIRESCU, L. 179) s. n.

VOLÓG s. n. v. Voloc.

volóc s. n., pl. voloáce

volóc s. n., pl. voloáce

volóc (-oáce), s. n. – Plasă de pescuit în apele mari. – Var. volog. Rus. volok (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 462; Tiktin), cf. sb., cr., slov. vlok.

VOLÓC ~oáce n. Unealtă de pescuit, folosită în ape puțin adânci, constând dintr-o plasă întinsă pe un suport de lemn, care este trasă prin apă. /<rus. volok

voloc n. Mold. plasă (mai mică ca năvodul). [Rus. VOLOKŬ (din VOLOČITI, a târî)].

volóc și -óg n., pl. oace (rus. vólok, d. voločitĭ, a tîrî; volokúša, năvod; bg. vlak, plasă. V. năvoloacă). Est. Plasă (de prins pește) purtată de doĭ oamenĭ. V. orie.