volnic definitie

10 definiții pentru volnic

VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĭnŭ.
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĩnŭ.
VÓLNIC, -Ă, volnici, -e, adj. (Învechit și arhaizant) Liber, slobod (de a face ceva); neatîrnat, autonom, independent. Iată, Prahovița-n vale, Ca și tine-o alintată, Pribegind cu doru-i volnic. COȘBUC, P. I 168. La asemenea viață volnică și voinicească, se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524. Fost-ai multe veacuri volnică ca pasărea văzduhului. RUSSO, S. 136. 2. Care se face cu forța, cu de-a sila; arbitrar, autoritar. Au stăpînit pre norodul acesta, nu domn volnic, stăpînitor cu putere. ARHIVA R. I 55. ◊ (Adverbial) Ea luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. I 248.
vólnic (înv.) adj. m., pl. vólnici; f. vólnică, pl. vólnice
vólnic adj. m., pl. vólnici; f. sg. vólnică, pl. vólnice
VÓLNIC adj. v. abuziv, arbitrar, autonom, chemat, competent, despotic, excesiv, independent, îndreptățit, liber, neatârnat, samavolnic, samavolnicesc, silnic, suveran.
VÓLNIC ~că (~ci, ~ce) înv. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni; slobod; independent; autonom. /<rus. volinu
volnic a. 1. liber: volnică ca pasărea văzduhului BĂLC.; 2. permis: să nu fie volnic a lua bani. [Tras din slav. VOLĬNŬ, spontan, voluntar]. ║ adv. de bună voie: să primească volnic și bucuros această sarcină OD.
vólnic, -ă adj. (bg. volnik, om liber, emancipat, d. vsl. volinŭ, spontaneŭ, voluntar, d. volĭa, voĭe; rus. vólĭnyĭ, liber. V. samo-volnic). Vechĭ. Liber, slobod: om volnic. Adv. A primi volnic, a primi nesilit.
volnic adj. v. ABUZIV. ARBITRAR. AUTONOM. CHEMAT. COMPETENT. DESPOTIC. EXCESIV. INDEPENDENT. ÎNDREPTĂȚIT. LIBER. NEATÎRNAT. SAMAVOLNIC. SAMAVOLNICESC. SILNIC. SUVERAN.

volnic dex

Intrare: volnic
volnic adjectiv