volbură definitie

2 intrări

32 definiții pentru volbură

bólbură2 sf vz volbură
bulburá v vz bolbora
BÓLBURĂ s. f. v. volbură.
HÓLBURĂ s. f. v. volbură.
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).
BÓLBURĂ, bolburi, s. f. V. volbură.
HÓLBURĂ, holburi, s. f. V. volbură.
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).
BULBURÁ vb. I v. volbura.
VOLBURÁ, pers. vólbură, vb. I. Refl. (Despre apă, vînt) A se învolbura. – Variantă: bulburá vb. I.
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vînt puternic cu vîrtejuri; vîrtej, p. ext. furtună. Moara a ars-o pojarul și au spart-o volburile vîntului. SADOVEANU, O. L. 13. Volbura crește mereu, iar cerul se-ntunecă-n roșu. COȘBUC, P. II 61. Nu ne lua cu cuvîntul, Ca și volbura și vîntul. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Trîmbă (de zăpadă, de nisip), sul; învolburare. Din zare-n zare, cerul era scund și încenușat, pe-alocuri cu volburi de nouri albicioși. V. ROM. noiembrie 1953, 154. Parcă simt cum coborîm Ca-ntr-un vis, prăpăstii negre, cum urcăm pe munți cu soare, Cum răzbim prin codri falnici și prin volburi de ninsoare. EFTIMIU, Î. 36. Zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, N. 22. ♦ Fig. Învolburare, învălmășeală; gălăgie. Din volbura de vorbe, se deapănă ușor Un cîntec ce sporește mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. 58. [Graurii] se scoală toți deodată cu mare volbură și trec repede ca un nor negru îndesat. ODOBESCU, S. III 31. 2. Vîrtej de apă; viitoare, bulboană. Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cîntă volbura la Toance. Plutașii dîrzi, în sforul apei, înfig prăjina ca o lance. TOPÎRCEANU, P. 250. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Prin volbura apelor... se rostogoleau acum cu vuiet rădăcinile de copaci. ODOBESCU, S. III 183. II. Plantă erbacee agățătoare cu tulpina subțire, cu frunze ovale, cu flori albe sau roze, cu corola în formă de pîlnie; crește pe arături, prin grădini și pe lîngă drumuri (Convolvulus arvensis); rochița-rîndunelei, poala-rîndunicii, poala-maicii-domnului. Mă-nvolb Ca volbura-n cea grădină. BIBICESCU, P. P. 256.- Variantă: hólbură (SADOVEANU, O. III 258, CONACHI, P. 301) s. f.
BÓLBURĂ s. f. v. volbură.
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
volburá vb., ind. prez. 3 sg. vólbură
vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi
VÓLBURĂ s. I. v. bulboană. II. (BOT.) 1. (Convolvulus arvensis) rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.). 2. volbură mare (Convolvulus sepium și silvaticus) = (reg.) cupa-vacii.
VÓLBURĂ s. v. coloană, cupa-vacii, sul, trâmbă, vârtej, zorea.
VÓLBURĂ1 ~i f. 1) Vânt puternic cu vârtejuri. 2) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; vâltoare; bulboană; 3) fig. rar Învălmășeală gălăgioasă; agitație zgomotoasă; vâltoare; tumult; vâlvă. [G.-D. volburii] /<lat. volvula
VÓLBURĂ2 ~i f. Plantă erbacee cu flori de culoare albă sau roz, care au formă de pâlnie; poala (sau rochița) rândunicii. /<lat. volvula
Holbură m. personaj legendar: locuțiunea moldovenească Satul lui Holbură corespunde celei muntene Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.
holbură f. Mold. V. volbură.
volbură f. 1. partea râului unde apa fierbe, ochiu de apă; 2. vârtej puternic de vânt; 3. plantă cu tulpina volubilă și cu florile odorante, albe sau roze, crește prin arături și pe lângă drumuri (Convolvulus arvensis). [Lat. *VOLVULA].
bólboră și -ură V. volbură.
hólbură, V. volbură.
vólbură și (Mold. pop.) hólbură f., pl. ĭ (lat. pop. *volvula, d. *volvulus, cl. convólvulus, volbură, d. vólvere, a rostogoli, a răsuci. V. boltă, învolb, vultoare, devoluțiune). Vechĭ. Vifor furtună. Azĭ. Rotogol, vîrtej (de apă, de abur, de fum): volburĭ de mare (Con. 280), se făceaŭ volburĭ în urma vaporuluĭ, volburĭ ĭeșeaŭ din hornu locomotiveĭ. O plantă cățărătoare sîlbatică cu florĭ albe în formă de pîlnie (convólvulus arvensis), numită și bólbură, bólboră (Ban. Olt. Serbia), hólbură (Mold.), volvură (unde?) și rochia rînduniciĭ. V. cupa (vaciĭ) și zorele.
volbură s. v. COLOANĂ. CUPA-VACII. SUL. TRÎMBĂ. VÎRTEJ. ZOREA.
VOLBURĂ s. I. bulboacă, bulboană, ochi, valvîrtej, vîltoare, vîrtej, (rar) scoc, (reg.) bulbuc, ciulniță, dîlboană, sfredel, șipot, toancă, vîrtecuș, (Transilv. și Ban.) dălbină, (Olt. și Transilv.) dornă, (prin Munt.) șioi, (prin Transilv. și Maram.) știbloancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) știoalnă, (Bucov., Transilv. și Mold.) știulboană, (Transilv., Ban. și Olt.) toaie, (Ban.) vir, (înv.) smîrc. (~ a unei ape curgătoare.) II. (BOT.) 1. (Convolvulus arvensis) rochița-rîndunelei, rochița-rîndunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-rîndunicii, rochia-rîndunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.). 2. volbură mare (Convolvulus sepium și silvaticus) = (reg.) cupa-vacii.
hólbură, holbure, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar, 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere) (Scriban, DEX, MDA).
vólbură, volburi, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea, 1924, I: 210). – Lat. *volvula (< volvere) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
hólbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).
vólbură, -i, s.f. – (bot.) Plantă erbacee cu tulpină subțire, târâtoare sau agățătoare; rochia rândunicii, holbură (Calystegia sepium – holbură mare; Convolvulus arvensis – holbură mică): „Și mă-ta țiind volbură / Și mie zicându-mi noră” (Bârlea 1924 I: 210). – Lat. *volvula (DEX).
CONVOLVULUS L., ZORELE PITICE, VOLBURĂ, fam. Convolvulaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale, peste cca 150 specii, plante erbacee, mar puțin, subfrutescente pînă la mici arbuști, unele erecte, altele volubile sau repente, înalte de 40-50 cm. Flori, (caliciul liber, ovar 2-locular, stigmat cu lobi cilindric-cuneați) infundibuliforme, viu colorate. Plante rustice, cu înflorire (vara) bogată.

volbură dex

Intrare: volbură
holbură substantiv feminin
bolbură 1 pl. -i substantiv feminin
volbură substantiv feminin
Intrare: volbura
volbura conjugarea I grupa I verb reflexiv unipersonal
bulbura verb grupa I conjugarea I reflexiv unipersonal