VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor.

VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi2 + suf. -tor.

VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care voiește, care dorește ceva. Omenirea întreagă este voitoare de pace. ▭ Au visat, au luptat și-au căzut... pentru cauza tuturora, generații după generații de voitori ai binelui obștesc. PAS, Z. I 6. ◊ Voitor de bine = cel care vrea binele cuiva. Avea-va voitori de bine! TEODORESCU, P. P. 107. (Ca formulă de încheiere la scrisori) Al tău voitor de bine Zaharia, mare căpitan de poște. CREANGĂ, A. 102. Voitor de rău = cel care vrea răul cuiva. Voitori de rău va avea? TEODORESCU, P. P. 107.

voitór (înv.) (vo-i-) adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre

voitór adj. m., pl. voitóri; f. sg. și pl. voitoáre

VOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care voiește; care are o dorință. Spirit ~. /a voi + suf. ~tor

voitor m. cel ce voiește: voitor de bine.

voitór, -oáre adj. Care voĭește: un om voitor de bine (binevoitor), voitor de răŭ (răŭ-voitor).