voinicel definitie

8 definiții pentru voinicel

VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic, voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic.+ suf. -el.
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic; voinicaș. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic + suf. -el.
VOINICÉL, voinicei, s. m. I. Diminutiv al lui voinic1. 1. v. voinic (1). Părul din mijlocul satului era odinioară... locul unde poposea voinicelul străin, pînă a nu-și găsi gazdă. RUSSO, O. 119. Rădăcină nempletită Rar voinicel o despică (Cartea). GOROVEI, C. 45. ◊ (Adjectival) Un plug bine-mpănat... Tras de boi bourei, Voinicei ca niște zmei. TEODORESCU, P. P. 144. Care-a fost mai voinicel Acum e mai vai de el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Ianuș Ungurean... Și mai are încă Pe-mpregiur de stîncă Voinicei levinți Cu armele-n dinți, Feciori buni de mînă Căliți, tari la vină. ALECSANDRI, P. P. 63. 2. v. voinic (2). Cum a prins voinicelul la putere, nu-și mai afla loc acasă. SBIERA, P. 22. Creștea voinicelul și nu mai putea o lume după el, că, ce-i drept, mare minune de băiat! CARAGIALE, P. 106. II. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu rizom puternic și cu flori albastre (Anemona angulosa). 2. Varga-ciobanului.
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicél s. m., pl. voinicéi, art. voinicéii
voinicél s. m., adj., pl. voinicei, fem. voinicea / voinicică, pl. voinicele
VOINICÉL s. v. varga-ciobanului.
voinicel s. v. VARGA-CIOBANULUI.

voinicel dex

Intrare: voinicel (adj.)
voinicel 2 adj.; f. -ea adjectiv
voinicel 3 adj.; f. -ică adjectiv
Intrare: voinicel (s.m.)
voinicel 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul