VOIAJÓR, voiajori, s. m. 1. (Și adjectival) Călător. 2. Reprezentant al unei firme particulare, care vizitează diferite localități în căutare de beneficiari sau de furnizori; comis-voiajor. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyageur.

VOIAJÓR, voiajori, s. m. 1. (Și adj.) Călător. 2. Reprezentant al unei firme particulare, care vizitează diferite localități în căutare de beneficiari sau de furnizori; comis-voiajor. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyageur.

VOIAJÓR, voiajori, s. m. 1. (Rar) Călător. Mulți din voiajori, ce se întîmplă să vie o dată la Milan, rămîn pentru mulți ani. GOLESCU, Î. 127. 2. (În sistemul economiei capitaliste) Reprezentant al unei firme comerciale care vizitează diferite localități pentru a obține comenzi de mărfuri; comis-voiajor. V. comis. A văzut cu propriii lui ochi, cum unu Iscovici, voiajor de meserie. a fost plesnit în plină stradă și doborît la pămînt. SAHIA, N. 94.

voiajór s. m., pl. voiajóri

voiajór s. m., pl. voiajóri

VOIAJÓR s., adj. 1. s. v. pasager. 2. s. voiajor comercial v. comis-voiajor. 3. adj. călător. (Porumbel ~.)

VOIAJÓR s.m. 1. Călător. 2. Comis-voiajor. [Pron. vo-ia-. / < fr. voyageur].

VOIAJÓR s. m. călător. ♦ ~ comercial = comis voiajor. (< fr. voyageur)

VOIAJÓR ~i m. livr. Persoană care face voiajuri; călător. ◊ ~ comercial slujbaș al unei firme, care se deplasează în alte localități pentru a primi comenzi. /<fr. voyageur

voiajor m. călător.

*voĭajór, -oáre s. (fr. voyageur). Barb. Călător.

VOIAJOR s., adj. 1. s. călător, pasager. (Un ~ din autobuz.) 2. adj. călător. (Porumbel ~.)