vocifera definitie

13 definiții pentru vocifera

VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi cu voce ridicată. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mânios, cu glasul ridicat. ♦ (Fam.) A face scandal, a țipa. – Din fr. vociférer, lat. vociferare.
VOCIFERÁ, vociferez, vb. I. Intranz. A vorbi răstit, mînios, cu glasul ridicat ca de ceartă. Dincolo se auzea în răstimpuri glasul lui Alexandru Vardaru, vociferînd. C. PETRESCU, Î. II 81. Au început să vocifereze revoltate sutele de țărani. SAHIA, N. 68. Rudele și foștii lui prieteni din copilărie vociferau mai tare, făcind spume de mînie la gură. BART, E. 286.
vociferá (a ~) vb., ind. prez. 3 vocifereáză
vociferá vb., ind. prez. 1 sg. vociferéz, 3 sg. și pl. vocifereáză
VOCIFERÁ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)
VOCIFERÁ vb. I. intr. A vorbi tare, a zbiera, a țipa cu mânie. [< fr. vociférer, cf. lat. vociferare].
VOCIFERÁ vb. intr. a vorbi tare, cu mânie; a face scandal, a țipa. (< fr. vociférer, lat. vociferare)
A VOCIFERÁ ~éz intranz. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a striga. /<fr. vociférer
vociferà v. a vorbi cu mânie, scoțând țipete.
*vociferéz v. intr. (lat. vocifero, -áre și vociferor, -ári; fr. vociférer). Răcnesc furios; bețiviĭ începură a vocifera unu la altu.
VOCIFERA vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera. (Ia nu mai ~ așa, că te aud!)
vocifera, vociferez v. t. a face scandal, a țipa

vocifera dex

Intrare: vocifera
vocifera conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv