VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme.

VOCALÍSM s. n. 1. Sistem al vocalelor unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologic, într-un anumit moment al evoluției sale. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Din fr. vocalisme.

VOCALÍSM, vocalisme, s. n. 1. Sistemul vocalic al unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologie. Diftongii și triftongii adaugă, prin numărul lor mare, o notă însemnată de varietate vocalismului romînesc. MACREA, F. 37. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor.

VOCALÍSM, vocalisme, s. n. 1. Sistemul vocalic al unei limbi, din punct de vedere fonetic și fonologic. 2. Parte, capitol al foneticii istorice a unei limbi, care se ocupă cu studiul vocalelor. – Fr. vocalisme.

vocalísm s. n.

vocalísm s. n.

VOCALÍSM s.n. 1. Sistemul vocalic al unei limbi. 2. Parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor. [Cf. fr. vocalisme].

VOCALÍSM s. n. 1. sistemul vocalelor unei limbi. 2. parte a foneticii istorice a unei limbi care se ocupă cu studiul vocalelor. (< fr. vocalisme)

VOCALÍSM n. 1) Sistemul vocalic al unei limbi. 2) Compartiment al foneticii care studiază vocalele. /<fr. vocalisme

vocalism n. totalitatea vocalelor și legile transformării lor.

*vocalízm n. (d. vocală). Gram. Sistema vocalică a uneĭ limbĭ, a unuĭ cuvînt.

VOCALÍSM s. n. (cf. fr. vocalisme): 1. sistem al vocalelor unei limbi într-un anumit moment al evoluției sale. 2. parte a foneticii istorice care se ocupă cu studiul vocalelor unei limbi date.