vocalic definitie

11 definiții pentru vocalic

VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique.
VOCÁLIC, -Ă, vocalici, -ce, adj. Care aparține vocalelor, privitor la vocale. – Din fr. vocalique.
VOCÁLIC, -A, vocalici, -e, adj. Privitor la vocale. Limba romînă este printre limbile cu mare frecvență vocalică. MACREA, F. 36. Armonie vocalică v. armonie.
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. vocálică, pl. vocálice
vocálic adj. m., pl. vocálici; f. sg. vocálică, pl. vocálice
VOCÁLIC, -Ă adj. Referitor la vocale, al vocalelor. [Cf. it. vocalico, fr. vocalique].
VOCÁLIC, -Ă adj. referitor la vocale, al vocalelor. (< fr. vocalique)
VOCÁLIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de vocale; propriu vocalelor. Sunet ~. /<fr. vocalique
*vocálic, -ă adj. (d. vocală; fr. vocalique). Gram. De vocală, relativ la vocale: armonie vocalică.
ARMONÍE VOCALICĂ s. f. + adj. (< fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia + it. vocalico, fr. vocalique): fenomen fonetic existent în limbile fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona, lapona, livona etc.) și turco-tătare, potrivit căruia vocala din sufixul (silaba ultimă) unui cuvânt își orientează, în general, timbrul după cel al vocalelor din silabele anterioare. Astfel, în cuvântul embernek („omului”), din limba maghiară, sunetul „e” din sufixul de dativ -nek își orientează timbrul după timbrul vocalei „e” din silabele cuvântului ember („om”); de asemenea, în cuvântul anyának („mamei”), din aceeași limbă, sunetul „a” din sufixul de dativ -nak își orientează timbrul după timbrul vocalei „a” din silabele cuvântului anya („mamă”).
VOCÁLIC, -Ă adj. (cf. it. vocalico, fr. vocalique): în sintagmele grup vocalic, sunet vocalic și sistem vocalic (v.).

vocalic dex

Intrare: vocalic
vocalic adjectiv