vlăstar definitie

13 definiții pentru vlăstar

VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Urmaș, descendent (al unei familii). [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.
VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.
VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. Din tulpina bătrînă și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioaie. RUSSO, O. 27. 2. Descendent, coborîtor al unei familii. Lui îi va reveni cuvîntul hotărîtor în alegerea carierii tînărului vlăstar. VORNIC, P. 10. Gh. Eminovici a trimis pe acest întîi vlăstar al său să studieze medicina la Viena. CĂLINESCU, E. 32. Nicolaie Postelnicu, vlăstarul unei vechi familii boierești, sărăcit de tot. REBREANU, R. I 55. – Pl. și: (m.) vlăstari (COȘBUC, P. I 285).
vlăstár s. n., pl. vlăstáre
vlăstár s. n., pl. vlăstáre/vlăstári
DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.
VLĂSTÁR s. 1. v. lăstar. 2. v. copil. 3. v. urmaș.
vlăstár (-re), s. n. – Mlădiță, puiet. – Var. lăstar. Mr., megl. vlăstar. Mgr. βλαστάριον, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, var. din bg., sb. lastar (Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 88), cf. alb. vljastar, tc. lastaria. – Der. (v)lăstăret, s. n. (crîng, lăstăriș); (v)lăstări, vb. (a da lăstari); vlăstăriș, s. n. (mulțime de lăstari).
VLĂSTÁR ~e m. 1) Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiță; lăstar. 2) fig. Descendent al unei familii; urmaș. /<ngr. vlastári[1]
vlăstar m. 1. primul colț sau germen ce dau semințele plantelor; 2. ramură nouă sau frunză ieșită din rădăcina cea veche; 3. ramură tânără altoită pe altă plantă; 4. fig. progenitură. [Gr. mod. VLASTÁRI, mlădiță].
vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.
duminica vlăstarilor s. v. DUMINICA FLORIILOR. FLORII.
VLĂSTAR s. 1. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, smicea, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.) 2. copil, odraslă, progenitură, (pop. și fam.) prăsilă, (înv.) naștere. (Ăsta e ~ lui.) 3. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, viță, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

vlăstar dex

Intrare: vlăstar
vlăstar 1 pl. -e substantiv neutru
vlăstar 2 pl. -i substantiv masculin