VLĂJGÁN, vlăjgani, s. m. Tânăr înalt și robust. – Cf. sb. vlažan.

VLĂJGÁN, -Ă, vlăjgani, -e, s. m. și f. Tânăr voinic, zdravăn. – Cf. scr. vlažan.

VLĂJGÁN, vlăjgani, s. m. Tînăr înalt, voinic, zdravăn. E Setea, un care are pumnii puternici ca niște ciocane; iar cînd se desfac și se strîng la loc, prind ca niște clește. V. ROM. septembrie 1953, 25. Aurica privea cu mare afecțiune pe acest vlăjgan molatec. CĂLINESCU, E. O. I 59. Era gura unui vlăjgan mare din grămadă. STĂNOIU, C. I. 68. [Intră în odaie] un vlăjgan scăpat de școală. MACEDONSKI, O. I 83.

vlăjgán s. m., pl. vlăjgáni

vlăjgán s. m., pl. vlăjgáni

VLĂJGÁN s. v. lungan.

VLĂJGÁN ~i m. iron. Tânăr înalt, spătos și zdravăn. /< sb. vlăžan

vlăjgan m. om înalt și spătos. [Lit. om cu vlagă].

vlăjár și (ob.) vlăjgán m. (d. vlagă). Munt. Fam. Zaplan, zdrahon, tînăr înalt și zdravăn.

VLĂJGAN s. găligan, lungan, (pop. și fam.) măgădan, măgădău, zdragon, (pop.) zăplan, (prin Bucov.) bangău, (Mold. și Bucov.) coblizan, zăblău, (prin Olt.) jarcalete, (prin Munt.) schirlopan. (E un ~ cît toate zilele.)