vlăguitor definitie

10 definiții pentru vlăguitor

VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
VLĂGUITÓR1, vlăguitori, s. m. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. Răsuflările grele ale vlăguitorilor udați de nădușeala muncii. ARDELEANU, D. 198.
VLĂGUITÓR2, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj. Care vlăguiește; istovitor. Neomenoasa și vlăguitoarea muncă a boierescului. ȘEZ. V 79.
vlăguitór (-gu-i-) adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vlăguitoáre
vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. și pl. vlăguitoáre
VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, istovitor, obositor, trudnic.
VLĂGUITÓR2 ~i m. Persoană specializată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. /a vlăgui + suf. ~tor
VLĂGUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vlăguiește; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă ~oare. /a vlăgui + suf. ~tor
vlăguitor adj. v. EPUIZANT. EXTENUANT. ISTOVITOR. OBOSITOR. TRUDNIC.

vlăguitor dex

Intrare: vlăguitor (adj.)
vlăguitor 1 adj. adjectiv
  • silabisire: vlă-gu-i-tor
Intrare: vlăguitor (s.m.)
vlăguitor 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: vlă-gu-i-tor