Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru vlăguitoare

VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
VLĂGUITÓR2, -OÁRE, vlăguitori, -oare, adj. Care vlăguiește; istovitor. Neomenoasa și vlăguitoarea muncă a boierescului. ȘEZ. V 79.
vlăguitór (-gu-i-) adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vlăguitoáre
vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. și pl. vlăguitoáre
VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, istovitor, obositor, trudnic.
VLĂGUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vlăguiește; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă ~oare. /a vlăgui + suf. ~tor
vlăguitor adj. v. EPUIZANT. EXTENUANT. ISTOVITOR. OBOSITOR. TRUDNIC.

vlăguitoare definitie

vlăguitoare dex

Intrare: vlăguitor (adj.)
vlăguitor 1 adj. adjectiv
  • silabisire: vlă-gu-i-tor
Intrare: vlăguitoare
vlăguitoare substantiv feminin admite vocativul
  • silabisire: vlă-gu-i-