vlăguit definitie

2 intrări

18 definiții pentru vlăguit

VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.
VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. – V. vlăgui.
VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.
VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri – V. vlăgui.
VLĂGUÍ, vlăguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce de puteri, a istovi, a slei. Și-așa l-am vlăguit [pe popa Buligă] de-i era acum lehamete de noi. CREANGĂ, A. 94. A văntălăcit boii pînă ce i-a vlăguit de tot. ȘEZ. V 171. 2. A prelucra pielea de tăbăcărie, a o înmuia, a o subția, a o curăța. [Lucrătorii] vlăguiesc pieile pe mesele cu fața de tinichea sau marmoră. ARDELEANU, D. 10.
VLĂGUÍT, -Ă, vlăguiți, -te, adj. Ostenit, istovit, sleit de puteri. Radu Comșa se întorcea pe același drum în trăsurile cu caii vlăguiți. C. PETRESCU, Î. II 145. Scot pupăza vlăguită de atîta zbucium. CREANGĂ, A. 55.
vlăguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 să vlăguiáscă
vlăguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vlăguiésc, imperf. 3 sg. vlăguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vlăguiáscă
VLĂGUÍ vb. 1. v. extenua. 2. v. moleși.
VLĂGUÍT adj. 1. v. extenuat. 2. v. moleșit.
A se vlăgui ≠ a-și reveni, a se redresa
A VLĂGUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se vlăguiască. 2) (piei de animale) A prelucra într-o tăbăcărie. /vlagă + suf. ~ui
A SE VLĂGUÍ mă ~iésc intranz. A deveni lipsit de vlagă; a nu mai avea puteri; a se extenua; a se consuma; a se istovi; a se epuiza. /vlagă + suf. ~ui
vlăguì v. a slăbi de muncă, a stoarce de puteri: cari erau vlăguiți din cale afară CR.
vlăguit a. stors de muncă: pupăza vlăguită după atâta sbucium CR.
vlăguĭésc v. tr. (d. vlagă). Storc de vlagă, ostenesc, consum: om vlăguit.
VLĂGUI vb. 1. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 2. a (se) moleși, a (se) muia, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.)
VLĂGUIT adj. 1. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la antrenament.) 2. moleșit, muiat. (Se simte ~.)

vlăguit dex

Intrare: vlăguit
vlăguit adjectiv
Intrare: vlăgui
vlăgui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a