vlăduí, vlăduiésc, vb. IV (înv.) a stăpâni, a oblădui.

vlăduĭésc și -désc v. tr. (vsl. vladovati, vladáti, vlasti-vladon, d. vladĭ, putere, derivat d. got. valdan, germ. walten, a administra. V. vlădică, oblăduĭesc). Ps. S. Stăpînesc, oblăduĭesc.